Reacția lui Klaus Iohannis în cazul tinerei ucise de urs la Bușteni. „M-a şocat, sâmbătă am fost eu pe un traseu din Munţii Bucegi”

0
Publicat:

Aflat la Washington pentru summitul NATO, președintele Klaus Iohannis a vorbit miercuri, 10 iulie, despre evenimentul tragic în urma căruia o tânără de 19 ani a murit după ce a fost atacată de un urs pe traseul Jepii Mici. Șeful statului a declarat că „s-a ajuns prea departe” și că este nevoie de măsuri legislative.

Klaus Iohannis a fost sâmbătă pe un traseu din Munţii Bucegi. Foto: Arhivă

„Cred că s-a ajuns prea departe, sunt foarte îngrijorat şi m-a şocat evenimentul. M-a şocat, sâmbătă am fost eu pe un traseu din Munţii Bucegi, şi după puţin timp, să aflu că foarte aproape de locul în care m-am aflat s-a întâmplat această nenorocire. Îmi pare foarte rău pentru persoana care a fost o victimă, pentru familia ei. Dar îmi pare foarte rău pentru România, fiindcă avem resurse naturale incredibile şi nu prea ştim să ne gestionăm cum trebuie”, a declarat Klaus Iohannis, conform Hotnews.ro. 

În plus, Iohannis afirmă că, în cazul în care ne dorim „un turism sănătos în România, trebuie să nu lăsăm animalele ca să ucidă oameni, dar nici să omorâm animale de plăcere”. 

Nu e firesc ca oamenii să fie uciși de urși. Este evident însă că avem prea mulți urși, oameni uciși sau răniți de urși și este cazul să se vină cu o soluție legislativă care să respecte normele europene”, a adăugat președintele României. 

Ba mai mult, el a acuzat clasa politică că nu ia măsuri legislative care se impun, că „se agită doar atunci când se întâmplă o tragedie" și după aceea nu se schimbă nimic. 

Amintim faptul că Marcel Ciolacu a anunțat miercuri, 10 iulie, că va cere o sesiune extraordinară în Parlament pentru adoptarea unei inițiative legislative. Potrivit premierului, viața oamenilor primează, însă nu se va da liber la împușcat urșii în România „fiecare cum dorim și când dorim”.

Pe de altă parte, ministrul Mediului, Mircea Fechet, susține că populaţia de urs brun în România este scăpată de sub control. El propune ca urşii care se apropie de localități să fie eutanasiați sau împușcați.

Mai multe pentru tine:
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare