Reacţia lui Godină după ce Carmen Dan l-a atacat pe Iohannis: Mi-am cumparat tot echipamentul. Eu cred că e „decât“ vina dumneavoastră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Godină a criticat-o şi a ironizat-o pe Carmen Dan, după ce aceasta din urmă l-a atacat pe Klaus Iohannis pe Facebook, spunând despre preşedinte că a trimis la CCR legea care le dă mai multe puteri poliţiştilor „din disperare”.

„Îl ceartă doamna ministru pe preşedintele republicii şi dă cu el de pământ de mă face să-mi crească inima. Chiar îşi începe postarea cu sintagma <<atât poate>> ceea ce mă face să cred că nu doamna ministru a scris, pentru că probabil ar fi scris <<decât atât poate>>, a scris Marian Godină în introducerea articolului de pe blogul personal.

„Aflu astfel de ce eu, ca luptător în cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, am un pistol fabricat în România anilor ’90 care de multe ori se blochează la trageri şi pe care îl port într-un holster cumpărat de mine de pe un site. La fel cum mi-am cumpărat şi genunchierele şi cotierele. Şi cum mi-am cumpărat ochelarii tactici. Şi mănuşile tactice. Şi ghetele. Şi cagulele. Aaa…de fapt cum mi-am cumpărat tot echipamentul. Chiar şi pantalonii, bluza, tricourile, centura, cureaua pentru arma principală (şi ea mai bătrână decât tata). Am primit de la poliţie doar vesta antiglonţ, casca balistică, un baston telescopic şi cele două arme. De un an şi trei luni, de când sunt la SAS, am tras cu ele exact de 3 ori. Pentru că nu e muniţie.

[…] Vestea bună e că, aşa cum prevede programul de guvernare, politiştilor li se vor mări salariile de la 1 ianuarie.

Vestea proastă e că mărirea, deşi a sunat pompos prin presă, de ajunseseră poliţiştii să fie invidiaţi, va fi în jur de 100 de lei, poate nici atât.

Măcar am aflat azi că tot ce am scris mai sus e din vina presedintelui. Doar că nu prea cred.

Eu cred că e <<decât>> din vina dumneavoastră, doamna ministru, iar faptul că în postarea dumneavoastră aduceti vorba de un coleg mort în timpul serviciului, reprezintă pentru mine cel mai abject mod de a vă duce luptele politice.

Şi că să nu se înţeleagă greşit, nu, eu nu vorbesc în numele poliţiştilor şi nu reprezint pe nimeni în afară de propria-mi persoană, ” a scris Godină.

Ministrul de Interne Carmen Dan l-a criticat dur pe preşedintele Klaus Iohannis, după ce şeful statului a trimis la CCR legea care le dă mai multe puteri poliţiştilor. „Aţi terminat cu Jandarmeria Română şi acum vă ocupaţi de Poliţie? Poliţiştii români înseamnă doar deschizătorii de drumuri într-o deplasare «urgentă» către pârtiile de schi?“, a scris Carmen Dan pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă