Reacţia lui Gabriel Oprea, după publicarea stenogramelor din dosarul Gigină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a reacţionat pe Facebook, după apariţia în presă a stenogramelor din dosarul Gigină, în care a fost trimis în juidecată pentru omor din culpă.

“Referitor la stenogramele prezentate în presă în legătură cu dosarul accidentului din 20 octombrie 2015, fac următoarele precizări, pe care le consider necesare pentru informarea corectă a opiniei publice: Datele prezentate în presă din aceste stenograme NU se referă la seara sau la momentul accidentului. Mai mult decât atât, nu se arată data în care au fost înregistrate cele prezentate, iar în dosar nu se precizează cine sunt cei care poartă dialogul respectiv. Lămuriri în legătură cu ceea ce conţin stenogramele publicate şi cu dialogul purtat în acestea poate să dea Poliţia Rutieră.   

Aşa cum se arată şi în rechizitoriu, viteza de deplasare a autoturismului în care mă aflam în momentul producerii accidentului a fost de 58 Km/h, încadrându-se în viteza legală. Pe parcursul întregii deplasări, viteza a fost de 60 Km/h, aşa cum rezultă şi din rechizitoriu. O viteză mai mare nici nu ar fi fost justificată, având în vedere că nu a existat niciun motiv de grabă. Din rechizitoriu rezultă că poliţistului i s-a spus să se retragă din dispozitiv, având în vedere că era posibil să înceapă să plouă şi că a refuzat. Aşa cum rezultă şi faptul că tuturor poliţiştilor din dispozitiv li s-a transmis prin sistemul de comunicaţii că pe traseu urmează lucrările cu gropile în carosabil de pe Ştirbei şi că au confirmat. Tot în rechizitoriu se arată că gropile respective nu erau semnalizate corespunzător, nu au fost respectate distanţele de amplasare a indicatoarelor, iar acestea nu erau reflectorizante.   

Fac încă o data precizarea că nu am solicitat, nici verbal şi nici prin ordin scris dispozitiv de însoţire. Nu am determinat prezenţa vreunui poliţist pe motocicletă în dispozitiv, şi nici viteza dispozitivului sau a motocicletei. Aşa cum am mai spus, am observat prezenţa unui motociclist în dispozitiv în perioada în care am îndeplinit funcţia de premier interimar. Dispozitivul de protecţie şi însoţire există în mod legal, în baza unui ordin scris – Planul de măsuri al Brigăzii Rutiere – aprobat de chestorul Marius Voicu, şeful Poliţiei Rutiere şi al Poliţiei Capitalei. Întrebările referitoare la organizarea, componenţa şi funcţionarea dispozitivului pot fi adresate Poliţiei Rutiere, responsabilă de aceste aspecte. Deşi Senatul a respins, în mod corect, pentru că sunt nevinovat, cererea de încuviinţare a începerii urmăririi penale, am demisionat din Parlament şi m-am pus la dispoziţia Justiţiei.  

Resping categoric orice asociere a stenogramelor prezentate astăzi în presă cu deplasarea în timpul căreia s-a petrecut accidentul”, a scris Gabriel Oprea, pe pagina sa de Facebook.

Stenogramele comunicaţiilor radio din dosarul morţii poliţistului Gigină

Poliţistul Bogdan Gigină, care a murit în urma unui acident rutier pe când deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea, a fost forţat să circule la limită, inclusiv pe contrasens pentru a „sparge traficul”.

Cel puţin aşa reiese din stenogramele comunicaţiilor radio de pe canalul Poliţiei Rutiere şi înregistrate de Inspectoratul General al Poliţiei Române, anexate la dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, notează Ziare.com.

“Bogdane, mergi şi fă breşă, mergi pe contrasens, fă breşă!”; “Bogdane, între benzile 2-3, între benzile 2 şi 3!”; “Scoate, scoate bandă 3! Contrasensu'! Contrasensu', bandă 3! Scoate-i!”, sunt o parte dintre ordinele primite de agentul Bogdan Gigină, atunci când deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.

Procesele-verbale ale discuţiilor au fost iniţial secret de serviciu, dar ulterior au fost desecretizate, la solicitarea procurorului DNA care l-a anchetat pe Oprea.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!