Războiul Savonea-Birchall continuă. Fostul ministru: „Mă urmărea!“. Şefa CSM: „Speculaţii fără bază factuală“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lia Savonea, membru CSM şi fostă şefă a Consiliului, a reacţionat, joi, printr-un punct de vedere publicat pe site-ul instituţiei, la afirmaţiile fosului ministru al Justiţiei, Ana Birchall, care a relatat într-un interviu că şedinţele în care urma ca Adina Florea să fie validată în fruntea Secţiei Speciale erau puse în aşa fel încât cei care nu erau de acord să nu poată ajunge să voteze. Printre aceştia, se afla şi Ana Birchall.

„În cursul anului 2019, în calitate de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii şi în exercitarea prerogativelor legale de reprezentare instituţională, am participat, la sediul Guvernului României, la întâlniri instituţionale în scopul promovării unor interese punctuale ale sistemului judiciar – susţinerea adoptării unei soluţii legislative de prorogare a intrării în vigoare a dispoziţiilor legale privind admiterea în magistratură, problematica sediului unui tribunal, respectiv o întâlnire la care au participat şi alţi reprezentanţi ai unor instituţii din cadrul autorităţii judecătoreşti şi ale asociaţiilor profesionale”, se arată într-un comunicat al Liei Savonea, membru CSM.

Fosta şefă a CSM spune că demersurile au fost efectuate exclusiv instituţional şi făcute cunoscute celorlalţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

„Prin urmare, orice speculaţie vizând motivul şi contextul prezenţei mele la sediul Guvernului nu are nicio bază factuală. Cât priveşte insinuările vizând modalitatea în care au fost fixate şedinţele Plenului, mă rezum doar la a preciza că, deşi iniţial ziua de şedinţă a fost stabilită de comun acord cu fostul ministru al justiţiei – doamna Ana Birchall într-o întâlnire informală, în prezenţa şi a celorlalţi membri ai Consiliului, ulterior, chiar domnia sa ne-a încunoştinţat că nu poate participa în ziua convenită”, se mai arată în comunicatul CSM cu precizările Liei Savonea.

„Agenda” Liei Savonea

Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, a vorbit într-un intreviu pentru PressHub despre insistenţa Liei Savonea, pe vremea când era şefa CSM, de a o valida pe Adina Florea în fruntea Secţiei Speciale. Concret, Savonea încerca să programeze şedinţele CSM în acelaşi timp cu cele ale Guvernului, pentru ca Ana Birchall să nu poată ajunge la CSM pentru a-şi exercita votul împotriva Adinei Florea.

„Îmi aduc aminte că preşedinta CSM mă urmărea şi ştia când sunt şedinţele de Guvern, eu neavând secretar de stat trebuia să merg eu la şedinţele de Guvern, şi încerca să pună atunci şedinţa CSM doar, doar o să se lipsească de votul meu pentru că era evident că votul meu a fost împotriva unei anumite persoane pentru că eu nu consider că avea bune intenţii. Nu am nimic cu acea persoană la nivel personal, dar până la urmă trebuie să ne asumăm fiecare ceea ce facem. Eu mi-am asumat la începutul mandatului că voi face lucruri corecte pentru justiţie, cu profesionalism, cu echilibru”, a declarat Ana Birchall într-un interviu pentru PressHub.

Mai multe pentru tine:
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Neliniște la palat! Ce crede familia regală britanică despre apariția lui Meghan Markle la Săptămâna Modei de la Paris
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Vremea se încălzește ușor. Unde mai plouă și în ce zone temperaturile ajung la 20 de grade
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Amicalul România - Moldova, astăzi, ora 21:00. Mircea Lucescu aruncă în teren o formulă experimentală
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40