Răniţii în conflictele din Ucraina ce vor fi trataţi la Bucureşti vor fi aduşi sâmbătă în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai mulţi ucrainiei, răniţi în protestele de la Kiev, vor fi trataţi la Bucureşti FOTO AFP

Ucrainenii răniţi în urma protestelor din Kiev, care vor fi trataţi în patru spitale din Capitală, vor fi aduşi sâmbătă în România. Un avion militar care aparţine Ministerului Apărării şi care va fi dotat cu aparatură medicală va decola sâmbătă dimineaţa de pe Aeroportul Militar Otopeni.

„La bordul avionului va fi o echipă medicală de la SMURD Bucureşti. În plus, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă are pregătite patru autoutilitare pentru transportul victimelor cu răni multiple, care vor prelua, la aterizarea în România, persoanele rănite şi le vor transporta la spitalele din Bucureşti”, au explicat oficialii Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

În plus, la nivelul spitalelor Universitar, Elias, Bagdasar Arseni şi Floreasca au fost luate măsuri speciale pentru tratarea răniţilor. 

„Repartizarea pe unităţile medicale a fiecărui caz în parte se va face conform situaţiei medicale a răniţilor, stabilite în baza evaluărilor echipei medicale de la bordul avionului”, au mai explicat sursele citate.

Misiunea umanitară este coordonată, din dispoziţia viceprim-ministrului Gabriel Oprea, ministru interimar al Afacerilor Interne, de către secretarul de stat al MAI doctor Raed Arafat, şi se va desfăşura în cooperare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Sănătăţii.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul