Râmnicu Vâlcea: Serviciul de ambulanţă are un deficit de 2,7 milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Râmnicu Vâlcea: Serviciul de ambulanţă are un deficit de 2,7 milioane de lei

Situaţia financiară la Serviciul Judeţean de Ambulanţă este jalnică, din cauza subfinanţării, a declarat, joi, Alecsandru Maiorescu, directorul acestei unităţi sanitare.

'Nu ne-am putut achita toate datoriile către salariaţi. Pe primele trei luni ale anului, noi am avut contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) în valoare de 900.000 de lei. Însă cheltuielile cu salariile personalului de la ambulanţă sunt de 970.000 de lei. Era firesc, din păcate, să nu putem acorda toate drepturile băneşti, salariul al 13-lea pe 2008, tichete de masă, sporuri, ore suplimentare, prima de stabilitate şi alte prime. La asta se adaugă 500.000 de lei datorii către furnizori', a declarat Maiorescu.

Directorul Ambulanţei spune că, până în prezent, serviciile realizate de unitatea pe care o conduce au ajuns la 12,2 milioane de lei, în timp ce CJAS a plătit doar 9,5 milioane de lei.

'Rezultă aşadar un deficit de 2,7 milioane de lei. Cu aceşti bani ne-am putea achita multe din datoriile pe care le avem. Însă din nou ni se pune aceeaşi dilemă în faţă, să ne încadrăm în bugetul stabilit şi să nu răspundem la solicitări. E vorba de viaţa omului, până la urmă', a mai spus Maiorescu.

Problema acută cu care se confruntă serviciul de ambulanţă din Vâlcea rămâne, potrivit directorului, combustibilul.

'Casa Judeţeană mi-a promis 300.000 de lei. Cu aceşti bani trebuia să mă onorez faţă de Lukoil. Au zis că ni-i dau pe 22, luna asta. Pe 26, au spus că ni-i dau pe 29. Am ajuns să mă milogesc la directorii Luckoil, să mă păsuiască cu termenele şi să nu îmi sisteze livrarea de combustibil. În fine, dacă ultima promisiune a celor de la CJAS se realizează, cu banii aceştia reuşim să achităm combustibilul, cauciucurile şi tichetele de masă', a menţionat directorul de la Ambulanţa vâlceană.

Miercuri în Comisia de Dialog Social de la prefectura Vâlcea, subiectul principal a fost sistemul sanitar vâlcean. Pentru a scoate din colaps sistemul de sănătate din judeţul Vâlcea, Maria Costea, liderul sindicatului SANITAS, a declarat că ar fi nevoie de peste 40 de milioane de lei, incluzând aici datoriile spitalelor - plăţi către furnizorii de utilităţi, de medicamente, de alimente, salariile personalului însemnând prime, tichete de masă, sporuri şi, nu în ultimul rând, investiţii în reabilitări şi logistică.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"