Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, dar şi un procuror DIICOT, suspectaţi de complicitate la şantaj în dosarul în care este reţinut Sergiu Lucinschi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Pricop este suspectat de fals şi înşelăciune Foto Mediafax

Fiul cel mare al fostului preşedinte moldovean Petru Lucinschi, Sergiu Lucinschi, şi ginerele lui Traian Băsescu, Radu Pricop, sunt acuzaţi că ar fi şantajat un cunoscut om de afaceri cu 4 milioane de euro.

UPDATE Sergiu Lucinschi a fost prezentat de procurorii DNA judecătorilor Curţii Supreme la ora 19.00, care  judecă cererea de arestare preventivă a omului de afaceri pentru 30 de zile.

DNA a detonat un nou scandal cu ramificaţii politice. De această dată, protagoniştii sunt Sergiu Lucinschi, beizadeaua fostului preşedinte al Moldovei Petru Lucinschi, avocatul Radu Pricop, ginerele fostului preşedinte al României Traian Băsescu şi Remus Tudoran Jurj, cunoscut procuror de la crimă organizată (DIICOT). Cei trei sunt acuzaţi că ar fi încercat să extorcheze un om de afaceri cu 4 milioane de euro.

Potrivit unor surse judiciare, victima ar fi controversatul om de afaceri Alexandru Horpoş, cunoscut ca „rege al asfaltului”. Acesta controlează, împreună cu fratele său Traian, firma de construcţii Straco Grup, care a primit numeroase contracte de la Compania Naţională de Drumuri.

În angrenajul pus la cale de Sergiu Lucinschi, considerat „creierul” operaţiunii de şantaj, a fost implicat şi un ofiţer de poliţie al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Constantin Comăneanu.

După ce suspecţii au fost audiaţi, marţi, doar ginerele ex-preşedintelui Băsescu şi procurorul Jurj au fost lăsaţi să plece acasă. Sergiu Lucinschi şi poliţistul Constantin Comăneanu au ajuns în arestul Central al Poliţiei Capitalei.

Percheziţii la domiciliul lui Sergiu Lucinschi

Procurorii anticorupţie au declanşat acţiunea în acest caz luni seară, când au descins la domiciliul lui Lucinschi junior, din oraşul Voluntari. După ce au percheziţionat locuinţa, anchetatorii l-au luat cu ei pe Sergiu Lucinschi. Procurorii i-au adus la cunoştinţă infracţiunile de care este acuzat: şantaj şi trafic de influenţă. 

Concret, fiul fostului preşedinte moldovean a fost acuzat că, în perioada decembrie 2014 - martie 2015, l-a şantajat pe Alexandru Horpoş să-i dea 4 milioane de euro. În schimbul banilor, Lucinschi a promis că îşi retrage o plângere penală formulată la DIICOT împotriva afaceristului, pentru mai multe infracţiuni, printre care şi gestiune frauduloasă. Sergiu Lucinschi i-ar fi spus acestuia că vorbeşte cu anchetatorii să ridice sechestrul pus pe bunuri.

În final, cei doi au convenit asupra sumei de 2 milioane de euro. Pentru a-l determina pe Horpoş să-i dea banii, Lucinschi a încheiat un contract fictiv de împrumut, prin care omul de afaceri recunoştea că i-ar datora 2 milioane de euro, sumă ce urma să fie restituită până la 24 decembrie 2015.

Poliţistul Constantin Comăneanu, prins în flagrant

Sergiu Lucinschi urma să să-şi schimbe plângerea, reclamând, în loc de gestiune frauduloasă, o altă infracţiune pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează. Aici a intrat în scenă poliţistul Constantin Comăneanu, căruia îi fusese repartizat dosarul şi care urma să schimbe încadrarea juridică a faptelor reclamate iniţial de Lucinschi.

Ofiţerul l-a şantajat şi el pe Alexandru Horpoş, dar cu sume mult mai mici. În schimbul „ajutorului”, Comăneanu i-a cerut, printr-un intermediar, 50.000 de euro.

După negocieri, suma acceptată de victima şantajului a fost 30.000 de euro.
Poliţistul şi-a dovedit şi „buna credinţă”. „Pentru a-i întări încrederea, Constantin Comăneanu, prin acelaşi intermediar, i-a transmis omului de afaceri o copie a plângerii depusă de Lucinschi Sergiu şi i-a comunicat totodată că se va lua împotriva lui măsura arestării, lucru care s-a şi întâmplat ulterior”, au precizat procurorii.

Pe 30 martie, ofiţerul DIICOT Constantin Comăneanu a fost prins în flagrant, după ce a primit de la intermediar 5.000 din cei 30.000 de euro daţi de omul de afaceri.

Radu Pricop şi Remus Tudoran Jurj, complici

Tot marţi, anchetatorii au anunţat inculparea în acest dosar a avocatului Radu Pricop, care a fost citat la DNA pentru a i se aduce la cunoştinţă acuzaţiile.

Ginerele lui Traian Băsescu nu a vrut să facă niciun fel de declaraţie în faţa anchetatorilor, el spunând că, mai întăi, vrea să îşi angajeze un avocat.

Procurorii susţin că plângerea lui Sergiu Lucinschi a fost redactată de avocatul Radu Pricop şi că prin intermediul acestuia moldoveanul punea presiune pe omul de afaceri Alexandru Horpoş. De altfel, Lucinschi a fost reţinut şi apoi plasat în arest la domiciliu în dosarul instrumentat de DIICOT.

Cel de-al patrulea protagonist al afacerii, procurorul DIICOT Remus Tudoran Jurj, a fost pus sub acuzare odată cu Radu Pricop.

Procurorii DNA spun că au probe care arată că, la solicitarea lui Sergiu Lucinschi, procurorul de caz Remus Jurj dispunea măsuri fie în favoarea, fie în defavoarea lui Alexandru Horpoş. Mai mult decât atât, i-a spus acestuia, după ce s-ar fi împotrivit să-i dea cele 4 milioane de euro lui Sergiu Lucinschi, că mai are un dosar penal în instrumentare pe numele său şi că este pregătit să ia măsurile legale.

Jurj a fost procuror de caz într-un dosar în care Sorin Ovidiu Vîntu a fost cercetat pentru vânzarea ilegală a acţiunilor companiei Industrialexport SA către Banca Agricolă. Vîntu a scăpat atunci de urmărire penală cu largul concurs al procurorului, relata presa în 2006.

Radu Pricop, dosar pentru fals şi înşelăciune

Cazul lui Sergiu Lucinschi nu este singurul în care ar fi implicat avocatul Radu Pricop. Ginerele lui Traian Băsescu mai este urmărit penal de procurorii DIICOT, pentru fals şi înşelăciune, într-un dosar privind restituirea unor proprietăţi.
Alături de Radu Pricop, în acest caz mai sunt vizate alte 11 persoane. De asemenea, în dosar este implicată şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), care s-a constituit parte civilă.

Ancheta vizează retrocedarea ilegală a unui teren de 90 de hectare din localitatea Ştefăneşti (Argeş), care a aparţinut familiei Brătianu. Radu Pricop ar fi cumpărat, împreună cu cele 11 persoane vizate în dosar, drepturile de moştenire asupra terenului respectiv de la urmaşii familiei Brătianu. După ce a câştigat mai multe procese în instanţă cu statul român, avocatul Radu Pricop şi partenerii săi ar fi obţinut de la ANRP despăgubiri de 10 milioane de euro, folosind însă documente false, susţin anchetatorii.

Sergiu Lucinschi, la sediul DNA, luni FOTO Mediafax 

Sergiu Lucinschi, oligarh în Moldova şi ”românofob atroce”

Sergiu Lucinschi, fiul cel mare al fostului preşedinte moldovean Petru Lucinschi, are afaceri în domeniul construcţiilor. El a obţinut cetăţenia română, în 2008, prin repatriere (dovedirea originilor româneşti). Asta cu toate că, susţine presa de peste Prut, Sergiu Lucinschi, dar şi tatăl său, sunt ”românofobi atroce”.

În 2011, Lucinschi junior şi-a stabilit domiciliul în România, în oraşul Voluntari, unde a preluat compania Genesis International, controlată de familia Lucinschi prin intermediul firmei Stipula Financial Inc, din Insulele Virgine şi IPA International Project Agency Establishment, din Liechtenstein. În Republica Moldova, Genesis International a devenit cunoscută printr-o serie de contracte de reabilitare a drumurilor naţionale, dar şi a zece străzi din Chişinău, în baza unui credit acordat de o companie străină.

În anul 2012, firma Genesis International a intrat în insolvenţă, dar a pregătit un amplu plan de restructurare în care drept argument erau aduse subcontracte de lucrări la drumurile din Moldova, încheiate cu firmele Strabag din Austria şi Toto&Taddei SPA din Italia, scrie presa moldoveană.

Anul trecut, Serghei Lucinschi a înregistrat la Moscova două noi companii: Vest-Torg şi Glavreghionproiect.

Mai multe pentru tine:
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Chiar nimic nu-i iese bine? Meghan Markle primește titlul de „Salmonella Sussex”, după gafa de Ziua Recunoștinței
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători