Rabla demarează de vineri. Cum se pot accesa banii de la stat şi în ce condiţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru o rablă dusă la  REMAT se primesc ecobonusuri de cel puţin 6.500 de lei

Se lansează programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, ediţiile din 2019, înscrierile urmând să înceapă vineri, 12 aprilie.

Va fi păstrată şi anul acesta prima de casare de 6.500 lei, dar maşinile ce urmează să fie cumpărate vor trebui să genereze cel mult 120 g CO2/km, spre deosebire de limita de anul trecut, care a fost de 130 g CO2/km. Apoi, cei ce intenţionează să-şi înlocuiască maşina veche vor putea primi şi un ecobonus în valoare de 1.000 de lei dacă maşina nouă este „superecologică”, dotată cu un motor care nu generează mai mult de 96 g CO2/km. În plus, dacă vor să cumpere o maşină nouă cu motor hibrid, românii vor putea obţine un ecobonus suplimentar de 1.700 de lei. Aşadar, românii care vor să-şi schimbe maşina veche vor putea obţine chiar şi 9.200 de lei.

Totodată, se va menţine ecobonusul de 10.000 de euro pentru achiziţionarea unei maşini nepoluante, 100% la sută electrice. Acest program de reînnoire a parcului auto a ajuns la cea de-a 15-a ediţie. 

Paşii de urmat

Paşii de urmat de cei care vor să acceseze programul sunt relativi simpli. În primul rând, doritorii se vor înscrie la un dealer autorizat. Apoi, vor duce maşina veche la REMAT, o vor radia din circulaţie după care vor putea intra în posesia noii maşini. Statul virează banii direct dealerului.

„Pentru că suntem în anul 2019, care am spus că este anul de debut pentru pornirea în adevăratul sens al cuvântului al motoarelor reciclării în România şi pentru că dorim ca aceste autovehicule vechi să fie duse acolo unde trebuie şi fiecare componentă să poată să fie reciclată, am hotărât acum două săptămâni ca ITP să fie scos din ghidul de finanţare, astfel încât tot ce e vechi de care nu ne mai putem folosi, dar care are capacitatea să fie reciclat să poată fi reciclat. Am promis data de 5 pentru lansarea proiectului şi a programului Rabla, dar scoţând ITP şi respectând legea a trebuit să întârziem câteva zile, dar cred că totuşi românii se bucură că azi noi lansăm cel mai longeviv program guvernamental", a anunţat Gavrilescu. Ea şi-a exprimat speranţa ca suma prevăzută în buget, de 350 de milioane de lei, să poată fi dublată. 

Avans la „Prima maşină”

Şi pentru că programul Rabla din acest an risca să aibă un succes limitat, Guvernul a mai adoptat o măsură în urmă cu ceva vreme. Astfel, a fost modificată o ordonanţă din 2014 pentru aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi „Prima maşină”.  

Concret, din acest an, la accesarea acestui program, ecobonusul sau ecotichetul obţinute prin programele „RABLA CLASIC" şi „RABLA PLUS" pot fi considerate avans pentru noua maşină. Practic, cei care au o rablă, dar nu aveau de gând să o dea la REMAT deoarece nu aveau bani pentru achita preţul unei maşini noi minus valoarea ecobonusului, acum o pot face. Cel puţin parţial, suma rămasă se poate achita cu ajutorul acestui credit garantat de stat care se poate face pe maximum 7 ani.

Pentru autoturismele pe benzină sau motorină, preţul de achiziţie nu poate depăşi suma de 50.000 lei (puţin peste 10.000 de euro), la care se adaugă TVA. Apoi, pentru autoturismele hibrid preţul de achiziţie nu poate depăşi suma de 100.000 lei (peste 20.000 de euro), la care se adaugă TVA, iar pentru autoturismele electric hibrid şi pur electric, preţul de achiziţie nu poate depăşi suma de 150.000 lei (30.000 de euro), la care se adaugă TVA.  

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete