PROIECT Deţinuţii, fără posibilitatea de a-şi reduce perioada de detenţie scriind cărţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deţinuţii ar putea să nu mai beneficieze de posibilitatea de a-şi reduce perioada de detenţie cu 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică, invenţie sau inovaţie brevetate, potrivit unei iniţiative legislative pentru modificarea legii privind executarea pedepselor depuse la Senat.

Propunerea legislativă prevede abrogarea literei f) de la art.96, alin (1), din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care oferă deţinuţilor posibilitatea de a-şi reduce perioada de detenţie cu 30 de zile ''în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate''.

Iniţiatorii susţin că ''actuala lege a executării pedepselor stimulează impostura şi permite fentarea pedepselor privative de libertate'' şi că ''simpla activitatea de creaţie în penitenciar nu garantează că atitudinea antisocială a persoanei se va schimba în bine'', potrivit expunerii de motive a proiectului de lege.

Reducerea perioadei de detenţie cu 30 de zile pentru fiecare lucrare ştiinţifică, invenţie sau inovaţie brevetate ''nu poate fi valabilă în cazul persoanelor cu o instrucţie de vârf şi cu o calificare profesională superioară, care nu pot invoca necunoaşterea legilor sau neînţelegerea consecinţelor actelor antisociale comise'', mai susţin iniţiatorii.

Potrivit expunerii de motive, ''comisia de eliberare condiţionată nu poate avea competenţa să judece valoarea unei invenţii sau a unei lucrări ştiinţifice şi nici să garanteze că respectiva invenţie sau lucrare nu este elaborată de cineva din afara penitenciarului şi însuşită de deţinut contra cost sau în schimbul altor foloase pe care le va furniza ulterior eliberării, autorului real''.

Cei 15 parlamentari care cer modificarea cadrului legal de executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate susţin că în baza actualei legislaţii ''au fost eliberaţi condiţionat cei mai mulţi falşi cercetători ştiinţifici şi scriitori de ocazie condamnaţi pentru acte de corupţie în ultimii ani''.

''Sunt o sumedenie de politicieni de vârf, fotbalişti sau îmbogăţiţi ai vremii care odată ajunşi la închisoare şi-au descoperit talente literare şi ştiinţifice nebănuite şi au reuşit, fiecare, în doar câteva luni, să publice mai multe cărţi decât tot Institutul Cultural în câţiva ani. Este inadmisibil că aceşti oameni condamnaţi pentru corupţie să beneficieze de o lege lacunară care le permite să se întoarcă mai repede la averile obţinute prin furt şi să ne dea apoi lecţii de moralitate şi bună creştere'', a declarat unul dintre iniţiatorii proiectului de lege, senatorul independent Valeriu Todiraşcu, potrivit unui comunicat remis miercuri Mediafax.

Proiectul urmează a intra în dezbaterea Senatului în sesiunea care începe în februarie. Camera Deputaţilor este camera decizională.

Potrivit unor date transmise de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la solicitarea Ministerului Justiţiei, în perioada 2013-2015, 188 de deţinuţi au scris şi publicat peste 400 de cărţi.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele