PROIECT Condiţii mai stricte pentru determinarea caracterului ştiinţific al cărţilor scrise de deţinuţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere un proiect privind deţinuţii-scriitori FOTO Adevărul

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de lege în care se arată care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească o lucrare pentru a fi considerată ştiinţifică.

Potrivit documentului, după ce a scris cartea, deţinutul va da o declaraţie pe propria răspundere că el este autorul în timp ce trei evaluatori anonimi vor spune dacă este sau nu o lucrare cu caracter ştiinţific.

Potrivit proiectului de lege pus în dezbatere de Ministerul Justiţiei, după finalizarea lucrării, deţinutul formulează o cerere scrisă conducerii penitenciarului, în vederea efectuării demersurilor necesare pentru confirmarea caracterului ştiinţific al lucrării, de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice (CNCS).

Deţinutul anexează lucrarea ştiinţifică

La cererea depusă, deţinutul anexează lucrarea ştiinţifică, în original, precum şi declaraţia pe proprie răspundere din care să rezulte că este autorul lucrării.

Mai departe, directorul penitenciarului informează CNCS cu privire la existenţa unei lucrări elaborate, menţionând domeniul şi specializarea universitară şi numărul de pagini şi solicită comunicarea costurilor evaluării acesteia.

Deţinutul suportă integral costurile evaluării şi, după achitarea acestora, directorul penitenciarului transmite lucrarea elaborată de deţinut la CNCS. “Consiliul Naţional desemnează în mod aleatoriu trei evaluatori din baza de date, care fac evaluarea lucrării şi stabilesc dacă aceasta are sau nu caracter ştiinţific. Evaluatorilor nu li se comunica identitatea autorului lucrării, iar identitatea evaluatorilor desemnaţi rămâne confidenţială”, se arată în proiectul de lege.

Materialele, consemnate zilnic într-un proces verbal

În legătură cu orele de muncă pontate ca urmare a elaborării lucrararii, „evidenţa zilnică a activităţii se ţine de către persoană desemnată cu monitorizarea activităţii. În acest sens, la sfârşitul fiecărei zile, persoană privată de libertate prezintă materialele elaborate care vor fi consemnate într-un proces-verbal, semnat de ambele persoane”, se mai arată în proiectul de lege aflat în dezbatere publică şi afişat pe site-ul ministerului.

Guvernul a suspendat în 2 februarie, până la 1 septembrie, articolul de lege care prevedea că, în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetată.

Potrivit noilor reglemantări, articolul 96 alineatul (1), litera f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate se modifică şi se completează astfel: "f) în cazul elaborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii brevetate, se consideră 20 de zile executate pe întreaga durată a executării pedepsei, inclusiv în cazul pedepselor contopite, indiferent de numărul lucrărilor ştiinţifice sau al invenţiilor realizate.”

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort