Profit din cheful şoferilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un timişorean are grijă de conducătorii care consumă alcool

Dacă ai chef de câteva beri cu prietenii, dar nu ştii ce să faci cu maşina, acum există o soluţie.

S-au terminat zilele când românii plecau cu maşina în oraş, la o bere, iar la întoarcere conduceau sub influenţa băuturilor alcoolice. Cel puţin în Timişoara, şoferii au, de aproape două luni, o altă alternativă. Este vorba despre o firmă care îţi duce maşina acasă dacă nu vrei să conduci după ce ai consumat alcool. Raul Grubacski, patronul firmei, spune că ideea i-a venit după ce a văzut aşa ceva în Austria şi adaugă că în România, cel mai probabil doar la Bucureşti mai există o firmă cu un asemenea profil.
Cei patru şoferi pe care îi pune la dispoziţie Grubacski aşteaptă telefoanele la un dispecerat, merg la adresa solicitată, semnează un proces verbal şi duc maşina la domiciliul posesorului. Acolo predau cheile unei alte persoane din familie. „Bărbaţii ne trimit cu maşinile lor acasă. Acolo trebuie să vorbim cu soţiile, le arătăm că autovehiculul este ok”, a precizat patronul.

Bărbaţii, mai prudenţi
„Majoritatea celor care ne sună au peste 40 de ani. De foarte puţine ori ni se întâmplă să fim solicitaţi de tineri, şi în cazurile respective aceştia sunt presaţi de părinţi. Şi femeile sună destul de rar, chiar dacă, din evidenţele poliţiei rezultă că 80 la sută dintre şoferii cărora li se ia permisul de conducere sunt femei”, a explicat Grubacski. Şoferii care îi duc pe alţii acasă sunt mai aglomeraţi în weekend şi seara. Patronul spune că au existat cazuri când au fost solicitaţi şi dimineaţa sau li s-a cerut să vină cu maşini cu geamuri fumurii.

Maşină cu etilotest
Raul Grubacski a jucat timp de opt ani la FC Timişoara, la juniori, după care a încercat mai multe afaceri. În prezent, Raul conduce şi o agenţie imobiliară, dar se gândeşte să aducă pe piaţa din România mai multe inovaţii. „Am în cap mai multe afaceri, dar aştept să o pun pe picioare pe cea actuală. M-ar interesa să aduc şi nişte aparate speciale, un fel de etiloteste care se montează pe maşini. Autovehiculele nu pornesc dacă detectează că ai consumat băuturi alcoolice”, a mai spus Grubacski.  Patronul firmei spune că are şi o înţelegere şi cu Poliţia Rutieră. Astfel, dacă agenţii îi surprind pe timişoreni la volan, sub influenţa alcoolului, aplică legea după care le pot recomanda să apeleze la serviciile firmei pentru a ajunge teferi acasă.

Costuri în plus pentru un chef
Ai maşină şi îţi place să mai guşti alcool din când în când, dar nu vrei să încalci legea? Atunci trebuie să scoţi din buzunar cel puţin 80 de lei dacă ai nevoie de un şofer pentru maşina ta. 30 lei costă doar deplasarea maşinii firmei până unde te afli, după care eşti taxat cu 10 lei pe kilometru. După cum spune patronul firmei, de cele mai multe ori distanţele solicitate sunt de cel puţin 5 kilometri.

Mai multe pentru tine:
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online