Profesorul Gheorghe Iancu, trimis la Comisia de Etică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Bucureşti (UB) reacţionează, după ce profesorul Gheorghe Iancu a susţinut, în cadrul unei dezbateri la TVR pe tema modificării Constituţiei, la care a fost prezent în tabăra Coaliţiei pentru Familie ca susţinător al acesteia, că Adolf Hitler „era ok în 1939 şi abia în 1942 a început să înnebunească".

Instituţia spune că se delimitează de declaraţiile făcute de profesor şi respinge orice tentativă de negare a adevărului istoric în legătură cu Holocaustul, iar rectorul UB a cerut conducerii Comisiei de Etică să ia în discuţie afirmaţiile lui Iancu.

„Universitatea din Bucureşti se delimitează de declaraţiile domnului profesor Gheorghe Iancu, făcute în cadrul emisiunii „Recurs la morală” (TVR, 3 iunie 2017). Comunitatea academică a Universităţii din Bucureşti respinge orice tentativă de negare a adevărului istoric în legătură cu Holocaustul şi atrage atenţia că declaraţiile membrilor comunităţii academice trebuie să se bazeze pe evidenţe ştiinţifice. Conducerea Universităţii din Bucureşti îşi reafirmă angajamentul de a combate antisemitismul, discriminarea, violenţa de orice fel şi discursul instigator la ură, prin toate demersurile sale în spaţiul academic şi în afara acestuia", arată Universitatea Bucureşti într-un comunicat de presă transmis marţi.

Rectorul Universităţii Bucureşti, profesorul Mircea Dumitru, a solicitat conducerii Comisiei de Etică să ia în discuţie declaraţiile domnului profesor Gheorghe Iancu. „Cred că suntem datori faţă de generaţia actuală şi faţă de cele viitoare să respectăm adevărul istoric şi să fim consecvenţi în combaterea antisemitismului, a urii şi a rasismului", precizează rectorul Mircea Dumitru pe contul său de Facebook.

Gheorghe Iancu, care a fost şi Avocat al Poporului, a negat că este membru în Coaliţia pentru Familie pe care a reprezentat-o în emisiune. „Invitaţia am primit-o de la Televiziunea Română, nu de la Coaliţia pentru Familie“, a declarat acesta, precizând că invitaţia sa a venit, probabil, ca urmare a calităţii sale de specialist în Drept constituţional. 

„Adevărul” l-a contactat şi pe Mihai Gheorghiu, preşedintele Coaliţiei pentru Familie, pentru a oferi o reacţie în acest scandal. „Refuz să dau declaraţii ziarului „Adevărul“.  Nu consider că e un ziar care s-a dovedit echilibrat, echidistant şi care să promoveze dezbaterea de idei. Promovaţi un atac deşănţat şi o campanie infamă la adresa Coaliţiei pentru Familie şi nu sunteţi singurii“, a afirmat acesta.

Mai multe pentru tine:
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Mihai Fifor, atac direct la șeful Guvernului României: „Bolojan guvernează cu o singură idee fixă: să dea afară oameni, cât mai mulți”
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania
Proiescul Fast Danube avansează: prima achiziție a fost lansată. Ciprian Șerban: „România își consolidează rolul de hub regional de transport”
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe