Profesorii, agricultorii şi studenţii protestează astăzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii din învăţământ protestează astăzi, între orele 10.30-12.30, în faţa Palatului Parlamentului, fiind nemulţumiţi în special de noua măsură anunţată de Guvern, de reducere a salariilor în sectorul bugetar cu 25 la sută, începând cu data de 1 iunie 2010.

Totodată, ei mai sunt nemulţumiţi de faptul că proiectul Legii Educaţiei Naţionale conţine o serie de dispoziţii cu efecte negative, dezastruoase, asupra personalului din învăţământ, cum ar fi creşterea şomajului  în rândul cadrelor didactice ca urmare a pierderii titularizării în sistem şi trecerii clasei a IX-a la gimnaziu.

Alte nemulţumiri sunt legate de sistarea, începând cu luna ianuarie 2010, a plăţii unor sporuri existente în contractele colective de muncă, de reducerea personalului din învăţământul preuniversitar cu încă 15.000 de posturi şi de neplata în primele trei luni ale anului 2010 a sporului de lucru în condiţii periculoase sau vătămătoare şi a sporului pentru condiţii grele de muncă.

Citeşte şi:

Pensionarii acuză Guvernul de genocid şi ies în stradă

Pichetul este organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Învăţământ "Spiru Haret" şi Federaţia Educaţiei Naţionale şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater" şi se va desfăşura pe trotuarul din faţa Parcului Izvor (vizavi de Palatul Parlamentului). Circa 200 de persoane din municipiul Bucureşti şi din ţară, salariaţi din învăţământ, vor organiza acţiuni similare şi în zilele de 12, 13, 18, 19 şi 20 mai, în acelaşi interval orar

3.500 de agricultori protestează în faţa Guvernului


Circa 3.500 de agricultori afiliaţi la federaţia Agrostar vor organiza astăzi, între orele 12.00-14.00, în faţa sediului Guvernului, un miting de protest, fiind nemulţumiţi de alocarea subvenţiilor în agricultură, achitarea plăţilor restante pentru lapte, carne de porc şi carne de pasare şi renunţarea la măsura impusă de Ordonanţa 44/2008, prin care micii producători nu îşi mai pot vinde produsele în piaţă dacă nu sunt înregistraţi la Registrul Comerţului.

Agricultorii vor participa la protest cu utilajele din dotare şi vor cere demisia întregii conduceri a Ministerului Agriculturii.

Studenţii protestează pentru a doua zi consecutiv

Circa 200 de studenţi, membri ai Uniunii Naţionale a Studenţilor din România (UNSR), vor protesta astăzi, pentru a doua zi la rând, în faţa Ministerului Educaţiei, fiind nemulţumiţi de  proiectul Legii Educaţiei Naţionale.

Conducerea UNSR a anunţat că pichetul de la Ministerul Educaţiei va fi organizat timp de o săptămână, între orele 13.00 şi 14.00, iar în centrele universitare din Craiova, Iaşi, Bacău, Timişoara, Reşiţa, Braşov, Galaţi, Petroşani, Ploieşti, Târgovişte, Târgu Jiu vor fi organizate mitinguri de amploare.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate