Produsele de post, în vizorul ANPC: „Sfătuiesc consumatorii să citească atent eticheta produselor”

0
Publicat:

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunță controale pe piața produselor de post, pentru a veni în întâmpinarea persoanelor care vor să țină cel mai strict post de peste an.

Produsele de post, controlate de ANPC - Foto Arhivă

De mâine, începe Postul Paștelui, cel mai lung și mai strict post din an. Cu această ocazie, Paul Anghel, directorul general al ANPC, a transmis pe pagina sa de Facebook, că instituția va controla şi supraveghea piaţa în perioada postului Sfintelor Paşti, pentru a preîntâmpina orice neregulă din domeniul protecţiei consumatorilor, iar operatorii economici care nu respectă prevederile legislative vor fi sancţionaţi.

Pentru ca produsele pe care le cumpăraţi în perioada postului Sfintelor Paşti să nu prezinte un pericol pentru sănătatea dvs., vă recomand să cumpăraţi produse alimentare de post numai din locuri amenajate şi autorizate, să solicitaţi şi să păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea\conformitatea sau siguranţa unui produs. De asemenea, atenţionez asupra faptului că dacă achiziţionaţi produse alimentare de post din locuri neautorizate, în care comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare, riscaţi ca produsele sa fie neconforme sau chiar nesigure acestea vă pot afecta sănătatea. Produsele de post sunt produse alimentare constituite din ingrediente vegetale, texturat proteic de soia, mixuri pe baza de soia etc. Nu cumpăraţi produse a căror etichete nu vă informează complet şi corect privind conţinutul, ingredientele sau calitatea produsului. Sfătuiesc consumatorii să citească atent eticheta produselor pentru a putea respecta Postul Paştelui şi de a evita astfel să fie induşi în eroare", a transmis Paul Anghel.

O importanță deosebită trebuie acordată listei de ingrediente de pe produsele de Post.

„În cazul în care aceasta conţine şi ingrediente de origine animală, respectiv lapte praf, zer praf, pudră de ouă, trebuie să ştiţi că aceste produse nu fac parte din grupa produselor de post. Pentru produsele tăiate, fracţionate sau porţionate de vânzător, solicitaţi să vedeţi eticheta produsului pentru a verifica compoziţia şi data durabilităţii minimale. Avertizez asupra faptului că pe unele ambalaje veţi găsi pe lângă lista cu ingrediente şi afirmaţia "poate conţine urme de ou, lapte...". Aceasta este o informaţie oferită voluntar de către producător, şi înseamnă că, în ciuda tuturor asigurărilor luate pe perioada producţiei, cele mai mici urme din ingredientele menţionate, câteodată, nu pot fi evitate. Şi nu în ultimul rând, verificaţi dacă în magazin sunt respectate condiţiile de păstrare specificate de producător, în special temperatura. Nu cumpăraţi produse care au fost ţinute la temperaturi mai mari decât cea specificată. După achiziţie, respectaţi şi la domiciliu condiţiile de depozitare precizate pe ambalaj", notează oficialul ANPC.

Operatorii care nu respectă regulile vor fi sancționați, iar comisarii vor controla și supraveghea produsele destinate celor care vor să țină post. Anii trecuți au fost găsite mențiuni care puteau induce în eroare consumatorii. Produse precum: cozonac cu rahat, cacao şi stafide, ambalat în pungi din material plastic, în compoziţia căruia se regăseau ouă, în contradicţie cu menţiunea inscripţionată pe fluturaşul colant "produs de post"; "Maioneză vegetală simplă" şi "Maioneză vegetală Shaorma" (denumirea de Maioneză se atribuie doar unei emulsii pe bază de gălbenuş de ou, ulei şi alte ingrediente); "Pizza de post" - "specialitate cu aroma pe baza de uleiuri vegetale şi cazeină (substanţă proteică din lapte)", produsul nefiind astfel un produs " de post", dezinformau consumatorii. Și utilizarea de denumiri consacrate ale unor preparate din carne precum şniţel, pate, parizer, salam, cârnaţi, cremwurşti etc. la care era ataşată sintagma "vegetal" pot induce în eroare.

Totodată, s-a mai constatat înscrierea pe ambalajul unor produse vegetale a menţiunii "fără colesterol" sau "0% colesterol", sugerându-se astfel că acestea ar avea caracteristici speciale, când de fapt toate produsele vegetale au această caracteristică. În plus, produsul alimentar vegetal UHT, care conform listei de ingrediente declarată pe ambalaj conţinea proteine din lapte, în neconcordanţă cu denumirea de produs, precum şi produse de cofetărie preambalate, cu menţiunea "de post", deşi în lista ingredientelor de pe eticheta era înscris "frişcă".

Mai mult decât atât, au fost constatate următoarele abateri: produse de post expuse la comercializare în acelaşi raft şi în directa vecinătate cu celelalte produse, inducând în eroare consumatorii (de exemplu, produsul "Untar" ce conţinea grăsimi vegetale era expus la vânzare în acelaşi raion cu untul); expunerea la comercializare în raioanele destinate produselor de post a produselor care aveau în conţinut ingrediente lactate; produsul "Crutoane cu ierburi aromate" era expus în vederea comercializării la raft, iar deasupra acestuia exista un afiş inscripţionat "Idei savuroase de post", deşi produsul conţinea la ingrediente: "zer praf dulce" şi "praf de iaurt", care sunt de origine animală şi nu de post.

Mai multe pentru tine:
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi