Procurorul-şef al Biroului Extrădări din Costa Rica: Mandatele de arestare pentru Udrea şi Bica pot fi prelungite pe toată durata procedurii de extrădare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul-şef al Biroului Extrădări din Costa Rica, Laura Monge, spune că procedura de extrădare în cazul Elenei Udrea şi al Alinei Bica continuă chiar dacă există solicitări pentru acordarea statutului de refugiat, iar mandatul de arestare poate fi prelungit şi după date de 30 decembrie, până la finalizarea procedurii de extrădare.

"Am cerut să primim un mandat de reţinere cu scopul extrădării prin intermediul căilor diplomatice, ca să acţionăm pentru executarea lui. Şi  acest mandat a ajuns pe căi diplomatice. De când am aflat în Costa Rica vestea că existau două persoane de naţionalitate română fugite de justiţie, Biroul de consiliere tehnică şi relaţii internaţionale al Procuraturii Generale a Republicii Costa Rica a contactat omologii din România pentru a verifica dacă într-adevăr s-a emis mandat de arestare cu scop de extrădare şi a solicitat Interpolului din Costa Rica să verifice toate datele legate de sesizări şi de procedurile corespunzătoare de reţinere internaţională. După ce autorităţile din România au trimis prin căile diplomatice corespunzătoare cererea, Poliţia din Costa Rica şi Interpolul, în colaborare cu ADIS, le-au reţinut pe cele două românce", a spus Laura Monge.

Potrivit procurorului-şef, documentele de arestare au ajuns în 30 iulie 2018 la Ambasada din Mexic, de acolo a fost continuată procedura diplomatică, iar în 30 august s-au primit documentele la Judecătoria Penală din Costa Rica, care se ocupă de realizarea procedurilor.

Procurorul a mai spus că mandatele de arestare preventivă pe numele Elenei Udrea şi al Alinei Bica pot fi prelungite şi după data de 30 decembrie, pe toată durata procedurii de extrădare.

"Odată ce se va ajunge la 30 decembrie, dacă nu s-au rezolvat cererile de extrădare, atunci judecătorul poate prelungi termenul până când se va termina procedura de extrădare, fără a exista o dată exactă. (...) Termenul de arestare poate fi prelungit până la terminarea procedurii extrădării, care continuă chiar dacă exista cerere de refugiat", a spus procurorul-şef Laura Monge.

Întrebat cât timp estimează că va dura procedura de extrădare, procurorul a spus că aceasta poate dura, în medie, între 6 şi 8 luni, dar sunt şi cazuri în care procedura se poate prelungi chiar şi peste trei ani.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica au fost reţinute în 3 octombrie de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica.  Ulterior, Elena Udrea şi Alina Bica au fost arestate preventiv pentru două luni.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare