Procurorii investighează întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu, vizat în două dosare

0
0
Publicat:

Noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra au fost oferite marți de procurorul general, Alex Florenţa. Sunt analizate şi informaţiile privind vizitele pe care Potra le-ar fi făcut la Moscova.

Călin Georgescu la judecătoria sectorului 1 pe 3 martie FOTO Inquam / George Călin

Călin Georgescu este vizat în două dosare, respectiv cel în care a fost pus deja sub acuzare pentru acţiuni împotriva ordinii constituţionale, dar şi în dosarul în care s-a dispus arestarea preventivă a lui Horaţiu Potra şi a mercenarilor lui. De asemenea, procurorii investighează întâlnirile pe care Potra le-ar fi avut la Moscova, înainte de alegerile din decembrie 2024, dar şi modul în care acesta a dus în ţară arme şi mari sume de bani.

Declaraţiile au fost făcute de procurorul general, după prezentarea bilanţului activităţii Ministerului Public pe anul 2024.

Ingerinţa altor state în alegerile prezidenţiale

Alex Florenţa a anunţat că procurorii analizează posibila implicare a unor actori statali în alegerile din România.

„Cercetările vizează şi posibila implicare a unor actor străini în influenţarea ciclului electoral din decembrie 2024. Analizăm inclusiv datele noi apărute în spaţiul public zilele trecute. Trebuie să analizăm în ce constau aceste ingerinţe, dacă ele se confirmă. Dincolo de elementele pe care le avem deja, procurorul de caz va decide dacă se impune extinderea cercetărilor şi în raport de alte fapte", a precizat Florenţa, citat de Agerpres.

În plus, anchetatorii analizează şi informaţiile privind vizitele pe care Horaţiu Potra le-ar fi făcut la Moscova.

„Există un probatoriu amplu din punctul acesta de vedere. Sunt multe elemente de acest tip care au rezultat, inclusiv în urma percheziţiilor informatice efectuate asupra device-urilor care au fost indisponibilizate de la membrii grupării. Toate aceste elemente, pentru că vorbim de un volum foarte mare de date informatice, sunt analizate în timp real. Vor fi puse toate piesele puzzle-ului cap la cap şi, la momentul respectiv, vă vom prezenta o concluzie", a explicat procurorul general.

„Este un magistrat încă în activitate"

Magistratul care ar fi intervenit în favoarea lui Călin Georgescu este în activitate, iar acţiunile lui ar fi avut loc înainte şi după alegerile din decembrie, a precizat Florența.

„Evident că nu vă pot spune cine este magistratul, suntem în cursul unor cercetări. Partea de sprijin care este reţinută în sarcina magistratului vizează toate aspectele care sunt reţinute în momentul de faţă ca şi încadrare juridică. Este un magistrat încă în activitate", a spus Florenţa, adăugând că sprijinul acordat de acel magistrat ar fi început în perioada de dinainte de alegeri şi a continuat până în prezent.

Pe de altă parte, şeful Parchetului General a precizat că cercetările care îl vizează pe magistrat sunt in rem şi se referă la infracţiunea de favorizarea făptuitorului.

Circuitul armelor şi a banilor găsiţi în locuinţa lui Horaţiu Potra

Procurorul general a mai afirmat că anchetatorii vor să afle cum au ajuns armele la membrii grupării lui Potra şi de unde provin cei 3,3 milioane euro găsiţi într-un seif.

„Investigăm şi această pistă. Trebuie să stabilim cum au ajuns aceste arme în România, cum au fost introduse în ţară şi de către cine: de către membrii grupării sau de către altcineva care le-a furnizat după aceea membrilor grupării (...). Se fac cercetări inclusiv cu privire la provenienţa acestei sume, inclusiv la posibila săvârşire a infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălarea banilor, să vedem în ce măsură aceste sume de bani au intrat legal în România, în ce măsură întreg acest flux financiar a fost obiectul declaraţiilor la organele fiscale, dacă s-au plătit taxele aferente bugetului de stat", a mai spus Florenţa.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”