Procurorii de la Vaslui, luaţi la bani mărunţi de Parchetul General în cazul fetei violate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi procurori de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) fac verificări la Parchetul Judecătoriei Vaslui şi la Parchetul Tribunalului Vaslui în cazul fetei violate de şapte tineri, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii Biroului de Presă al PICCJ.

O echipă a Parchetului General se află la sediul Parchetului din Vaslui pentru efectuarea de verificări în cazul fetei violate de şapte tineri, susţine Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID), care depusese, anterior, o sesizare la această instituţie.

În urma verificărilor, se va decide dacă vor fi luate măsuri în acest caz şi care vor fi acestea.
Premierul Victor Ponta consideră că magistraţii din cadrul Inspecţiei Judiciare trebuie să îi apere şi "pe oameni", nu doar "pe cei dintrei ei care greşesc", şeful Executivului afirmând totodată că evaluările făcute de această instituţie sunt doar "poveşti".

Afirmaţiile au fost făcute de premier la începutul şedinţei Executivului, în momentul în care a pus în discuţie cazul fetei de la Vaslui violate de şapte indivizi, şi i-a cerut ministrului Justiţiei să-şi exercite prerogativele.

"Vă rog, şi sper că nu e nicio presiune la adresa Justiţiei, să vă exercitaţi atribuţiile pe care le aveţi, ce aşteaptă oamenii de la dumneavoastră ca ministru al Justiţiei, în acest caz şi sunt convins că veţi face acest lucru", i-a spus Ponta lui Cazanciuc.

"Am sesizat Inspecţia Judiciară şi în scurt timp o să avem o evaluare", a replicat Robert Cazanciuc, dar răspunsul acestuia nu a fost pe placul prim-ministrului.

La începutul şedinţei de guvern, premierul i-a spus ministrului Robert Cazanciuc că în cazul în care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu are vreo reacţie legată de cazul de la Vaslui, ar trebui să-şi dea demisia.

"De ani de zile spunem că Justiţia trebuie să pedepsească pe toţi în mod egal, dar mai ales pe cei ce comit crime, violuri, tâlhării. De ani de zile nu facem altceva decât să dăm la televizor bătălii politice cu Justiţia şi, în schimb, dacă nu se afla de către presă ce s-a întâmplat la Vaslui, nişte infractori periculoşi stăteau acasă bine-mersi şi noi ne bucurăm că vedem deputaţi sau senatori sau politicieni arestaţi preventiv. Cred că e un lucru foarte grav în care am ajuns cu întreaga societate, ne concentrăm doar pe ceea ce e interesant politic sau pentru media, şi nu ne concentrăm pe viaţa de zi cu zi a oamenilor şi vreau să cred că după acest lucru se va schimba ceva cu adevărat şi vreau să vă rog, domnule ministru al Justiţiei, să vă exercitaţi toată autoritatea funcţiei în cadrul CSM şi, dacă CSM-ul nu va lua nicio măsură, mai bine vă daţi dumneavoastră demisia, că cineva trebuie să tragă un semnal că nu se poate ceea ce se întâmplă zi de zi în România", le-a spus Ponta miniştrilor, dar cu referire directă la Robert Cazanciuc.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani