Primul „Concurs de eleganţă“ din România pentru vehicule istorice are loc la Domeniul Regal Sinaia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României, Retromobil Club România, Autoritatea Naţională a Federaţiei Internaţionale a Vehiculelor Vechi (F.I.V.A.), în parteneriat cu Primăria Oraşului Sinaia, organizează primul „Concurs de Eleganţă" din România pentru vehicule istorice.

Evenimentul va avea loc pe Domeniul Regal Sinaia, sâmătă 28 mai, de la ora 11.00, în prezenţa Alteţei Sale Regale Prncipele Radu al României şi Alteţei Sale Regale Principele Nicolae al României, iar din juriul concursului vor face parte Călin Popescu Tăriceanu, primarul oraşului Sinaia şi mai mulţi oficiali F.I.V.A. şi PHILPA.

Vezi aici lista participanţilor la „Concursul de Eleganţă"

La „Concursul de Eleganţă" vor putea fi admirate 36 de autovehicule istorice, fabricate între anii 1930 şi 1975, iar în cadrul expoziţiei Retromobil vor putea fi admirate alte 11 vehicule istorice.

Vezi aici lista participanţilor la expoziţie

Program:

10.00: deschiderea Concursului de Eleganţă şi jurizarea maşinilor istorice participante, în curtea Palatului Peleş
17.00 - 18.00: paradă în oraşul Sinaia a vehiculelor istorice participante la COncursul de Eleganţă
19.00: festivitatea de premiere a Concursului de Eleganţă, în sala Regele Ferdinand din Cazinoul Sinaia

La Concursul de Eleganţă accesul publicului este liber.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare