Prima reacţie a lui Augustin Lazăr după ce ministrul Justiţiei a cerut revocarea sa. Procurorul general, cu lacrimi în ochi la finalul declaraţiei de presă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat, miercuri seară, că raportul de evaluare a activităţii sale este modul prin care Executivul, prin ministrul justiţiei, înţelege să respecte independenţa Ministerului Public.

Procurorul general, Augustin Lazăr, şi-a încheiat declaraţia de presă de miercuri seară cu lacrimi în ochi şi vocea tremurândă, spunând că este emoţionat. 

Principalele declaraţii:

„Cu doar două zile în urmă Comisia de la Veneţia transmitea că independenţa procurorilor poate fi afectată de procedura de revocare. Raportul de evaluarea a procurorului general este răspunsul pe care Executivul înţelege să-l dea Comisiei de la Veneţia”, a afirmat Augustin Lazăr.

Cu referire la concluziile şi exagerările vizibile şi interesate îmi rezerv dreptul de a răspunde în zilele următoare.

 Discursul public a fost în conformitate cu jurisprudenţa CEDO. Am nu numai drepturi, dar şi obligaţia de a vorbi în apărarea ordinii de drept.

Demersul ministrului justiţiei este de natură a destabiliza Ministerul Public

La sfârşitul anului trecut Inspecţia Judiciară a efectuat un control: concluziile au fost pozitive. După mai puţin de un an, nemulţumit de concluziile IJ, dnul ministru înţelege să pună sub semnul întrebării competenţele. În acest an, evaluarea a fost efectuată de CSM, concluziile au fost pozitive. În condiţiile în care atât controlul IJ şi controlul CSM sunt pozitive, concluziile la care a ajuns ministrul justiţiei este un demers de natură a destabiliza Ministerul Public. 

În zilele următoare voi preciza punctual cât de clare sunt exegerările ministrului Justiţiei. Vă voi da două exemple: mai întâi pentru liniştea celor care sunt interesaţi, procurorul pe care îl aveţi în faţă a fost notat 36 de ani cu „foarte bine”. Conform legii, cine candidează, la ultima evaluare trebuie să fi avut „foarte bine”. E foarte uşor de înţeles că nu a fost nicio conspiraţie între fostul ministru, CSM şi preşedinte că nu observă.

Încă un exemplu: spune analiza că procurorul general a încurajat comportamentul neprincipial în cadrul Ministerului Public. Păi, avem 16 acţiuni disciplinare către Inspecţia Judiciară pentru procurori din DNA.

Le transmit cetăţenilor României să aibă încrederi în procurori. Vom rămâne fideli spiritului Constituţiei în sensul de a apăra ordinea de drept şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. 

Vă rog să-mi scuzaţi starea emoţională, dar nu mi-e indiferent la ceea ce vă spun eu în acest moment şi mă simt într-un moment special nu numai al carierei mele, ci într-un moment special al României. Iar făclia despre care cineva a susţinut în deşert că nu este tocmai aşa cum trebuie o să aibă surpriza să o vadă circulând de la vechea generaţie la noua generaţie şi vom avea mereu magistraţi independenţi ca stare de spirit, nu trebuie să fie tot aceiaşi, că mandatele uzează, dar vor transmite făclia demnităţii şi  independeţei magistraturii spre generaţiile următoare. Şi aşa să ne ajute Dumnezeu, precum am jurat noi când am intrat în magistratură", a spus procurorul general Augustin Lazăr, cu lacrimi în ochi, la finalul declaraţiei de presă susţinute miercuri seară.

***

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declanşat procedura de revocare a procurorului general al României, Augustin Lazăr. „Actele şi faptele enumerate, de netolerat, demonstrează că activitatea contravine obligaţiilor constituţionale. Nu se mai poate sustine exercitarea funcţiei de conducere din cadrul Minsiterului Public”, a declarat ministrul.

„Concluzia generală este acea a necesităţii de revenire la normalitate. Normalitatea definită drept cunoasterea si respectarea competenţelor constituţionale, legale şi o interpretare şi aplicare a legii în baza principiului loialităţii constituţionale,” a afirmat Tudorel Toader la capătul unei conferinţe de presă în care a dat citire raportului de evaluare lung de 63 de pagini. 

Toader a dat citire evaluării de fond a procurorului general, evaluare în spaţiul căreia a identificat 20 de puncte critice în activitatea lui Augustin Lazăr.

Stire în curs de actualizare...

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”