Prigoană are probleme cu inima

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul Silviu Prigoană a ajuns ieri dimineaţă la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală după ce a acuzat o durere puternică în piept.

Prigoană a fost diagnosticat cu infarct miocardic acut, potrivit unui comunicat al conducerii spitalului. La doar câteva ore de la internare, el a fost supus unei intervenţii chirugicale de montare a unui stent pentru desfundarea unei artere care alimentează cu sânge muşchiul inimii.

Nu suportă căldura

Adriana Bahmuţeanu, soţia omului de afaceri, a declarat că Prigoană nu a mai avut până acum probleme cu inima. „A fost în mai şi şi-a făcut analizele în Germania şi a ieşit totul bine. Cred că de la căldură i s-a făcut rău pentru că el suportă foarte greu canicula", a spus vedeta TV.

Aceasta a adăugat că Prigoană nu a avut motive de supărare în ultima vreme. „Nu era stresat nici la Parlament, pentru că e în vacanţă parlamentară", a mai spus Adriana Bahmuţeanu. Soţia omului de afaceri a precizat că montarea stentului e singura intervenţie la care a fost supus Prigoană.

„Cred că într-o săptămână va putea pleca acasă", a încheiat Adriana Bahmuţeanu. Prigoană şi-a dat demisia din PDL, după ce aleşilor li s-a cerut de către conducerea partidului să aleagă între afaceri şi funcţii de demnitate publică.

După Văcăroiu şi Iliescu

Prigoană nu este singurul politician care a avut în ultima vreme probleme cu inima. Fostul preşedinte Ion Iliescu a ajuns în mai la Spitalul Elias, după ce a suferit un puseu de tensiune. În urmă cu câteva luni, şi fostul preşedinte al Senatului, Nicolae Văcăroiu, a ajuns tot la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, fiind supus unei intervenţii pe cord deschis. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?