Pressone: Bogdan Despescu ar fi plagiat la teza de doctorat. Reacţia secretarului de stat din MAI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Despescu a fost numit secretar de stat în noiembrie

Bogdan Despescu, numărul 2 din Ministerul de Interne, ar fi plagiat peste 150 de pagini din teza sa de doctorat,  susţine jurnalista Emilia Şercan.

Bogdan Despescu, chestor şef de poliţie şi secretar de stat în Ministerul de Interne, ar fi plagiat cel puţin 157 de pagini din cele 345 ale tezei de doctorat susţinute în anul 2010 la Academia de Poliţie, conform Pressone.ro. 

Numit în funcţie la 29 noiembrie 2019 de către guvernul Orban, Despescu ar fi folosit cel puţin patru surse bibliografice majore pentru a copia în teza de doctorat. 

Emilia Şercan susţine că fostul şef al poliţiştilor din România a stabilit performanţa academică de a plagia de patru ori, în pagini diferite ale tezei sale, acelaşi segment de text dintr-un studiu al Societăţii Academice din România. De asemenea, peste o cincime din teză – 77 de pagini – sunt plagiate dintr-o singură carte.

Chestorul şef de poliţie Bogdan Despescu a dat în judecată Ministerul Afacerilor Interne (MAI) în martie 2018 şi Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) pentru a obliga cele două instituţii să-i plătească sporul doctoral stabilit prin lege pentru persoanele care lucrează pentru statul român. 

În martie 2019, Despescu a câştigat definitiv procesul, iar IGPR a fost obligat de instanţă să îi achite spor doctoral pentru fiecare lună în parte începând cu martie 2015, actualizat cu indicele de inflaţie şi dobânda legală. 

Despescu şi-a dat teza de doctorat în 2010 şi respinge ferm acuzaţiile aduse. Iată ce spune chestorul referitor la aceste lucruri:

„Mă consider un poliţist corect, de aceea, admit, fără să-mi fie teamă, ca şi un jurnalist corect să aibă dreptul să investigheze un anumit subiect pentru aflarea adevărului.

Pentru a avea o imagine obiectivă asupra corectitudinii întocmirii lucrării, vă indic câteva repere cu privire la unicitatea dar şi la importanţa acesteia:

  • sunt singurul din România care a abordat într-o teză de doctorat, până în anul 2010, tematica criminalităţii în domeniul achiziţiilor publice. Cu alte cuvinte, nu aveam de unde să mă „inspir”.
  • pe parcursul redactării lucrării am specificat toate sursele care mi-au servit la elaborarea acesteia, derulând un amplu proces de documentare.
  • ca jurnalist cunoaşteţi foarte bine viciile legislative care au permis ca, ani la rând, să se comită infracţiuni în sfera achiziţiilor publice. Vă reamintesc că am fost şi sunt ofiţer de poliţie economică, iar din practică, am putut constata aceste „scăpări” ale legii.

Lucrarea mea, o spun cu toată modestia, a servit la îmbunătăţirea legislaţiei din România în materia achiziţiilor publice şi a eficientizat activitatea Poliţiei în combaterea criminalităţii economice.

Resping ferm orice acuzaţie referitoare la un eventual plagiat în ceea ce mă priveşte!

De asemenea, susţin orice investigaţie legitimă a oricărui jurnalist sau orice evaluare de ordin academic cu privire la activităţile mele şi vă asigur că, oricând, din orice postură profesională aş fi, voi susţine demascarea şi sancţionarea plagiatorilor.

Sper ca în scurt timp să aveţi confirmarea onestităţii mele”.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate