Preşedintele Traian Băsescu şi-a vizitat nepoţelul la maternitate: „Se simte perfect. Îmi place numele Radu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu a născut vineri dimineaţă un băieţel FOTO Facebook

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia acestuia, Maria, şi-au vizitat nepoţelul, sâmbătă, la Maternitatea Filantropia din Capitală, şeful statului afirmând că acesta ”se simte perfect” şi arătându-le jurnaliştilor fotografii cu el.

Preşedintele Traian Băsescu şi soţia sa au mers, sâmbătă la Maternitatea Filantropia din Capitală, unde cu o zi în urmă fiica cea mare a acestora, Ioana, a născut un băieţel.

Preşedintele a fost extrem de vesel şi le-a spus jurnaliştilor că nepoţelul său se simte perfect.

”A mâncat la 12.00 noaptea, apoi dimineaţă, la 6.00 şi acum iarăşi este la mama, mâncând”, a afirmat şeful statului, arătându-le jurnaliştilor câteva fotografii, pe telefonul mobil, şi adăugând că nu le va posta pe Facebook.

”Uite-l. Mănâncă, serveşte masa”, a spus Băsescu, arătând imaginile cu nepoţelul său.

Traian Băsescu a precizat că nu a venit vineri la maternitate pentru că nepoţelul a fost în altă secţie.

”Îl cheamă Radu Băsescu Pricop. E foarte frumos Radu, îmi place, când o să îl strig”, a spus preşedintele, precizând că băieţelul este în zodia Scorpion, ca şi el.

”Cine spune că nu ştiu ce politician ar fi Băsescu, e fals. Ăsta este Băsescu”, a mai spus şeful statului, referindu-se la nepoţelul său.

Traian Băsescu a mai afirmat că se va implica în creşterea nepoţilor ”ca omul care are treabă” şi că soţia sa, Maria, ”e cu greutatea” pentru că aceasta a crescut copiii, el fiind plecat pe mare.

La rândul său, Maria Băsescu a spus că se va descurca cu trei nepoţi, pentru că a crescut doi copii.

Întrebat dacă fiica sa, Ioana, va cere urna mobilă pentru a vota duminică, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu a spus: ”Nu ştiu, nu am întrebat-o, dar Ioana are un spirit civic extraordinar, sigur va vota”.

Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, a născut un băieţel, vineri dimineaţă.

"Astăzi, în jurul orei 07.50, s-a născut primul Băsescu. Este sănătos, are 3,4 kilograme si ţipă!", anunţa preşedintele, vineri dimineaţă, pe pagina sa de Facebook.

Traian Băsescu mai are o nepoţică în vârstă de un an şi două luni, Sofia Anais, de la fiica sa cea mică, Elena. Fiica cea mică a preşedintelui mai aşteaptă un copil, fiind însărcinată în luna a şaptea.

Ioana Băsescu s-a căsătorit cu avocatul Radu Pricop în luna iunie.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă