Preşedintele Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, declarat incompatibil de către ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Miculescu a fost declarat incompatibil FOTO Adevărul

Miculescu Ovidiu, preşedintele-directorul general al Societăţii Române de Radiodifuziune, a fost declarat în stare de incompatibilitate după ce ar fi deţinut, simultan, atât funcţia de membru al Consiliului Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune şi pe cea de Manager în cadrul Societăţii Române de Radiocomunicaţii.

Potrivit unui comunicat emis joi de inspectorii ANI, Minculescu ar fi ocupat cele două funcţii în perioada 29 iunie 2010 – 4 iulie 2012.

Inspectorii au precizat că Ovidiu Miculescu a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

„Persoana […] faţă de care s-a constatat […] starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”, mai arată ANI.

Ovidiu Miculescu a fost validat de Parlament ca preşedinte-director general al SRR la 3 iulie 2012.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie