Preşedintele PSD Constanţa, anchetat de DNA în dosarul şpăgilor din Portul Constanţa, s-a autosuspendat din toate funcţiile politice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele organizaţiei municipale PSD Constanţa, Ion Dumitrache, s-a autosuspendat din toate funcţiile politice, luni, după ce DNA a demarat o anchetă privind corupţia din Portul Constanţa, în care apare şi numele său.

Ion Dumitrache s-a autosuspendat din toate funcţiile politice. Foto Constanţa TV

„În urma demarării unei anchete de către Direcţia Naţională Anticorupţie, domnul Ion Dumitrache, preşedintele PSD Municipiul Constanţa, a decis să se suspende din toate funcţiile politice pe care le deţine în cadrul partidului, până la clarificarea situaţiei juridice”, a transmis, luni seară, biroul de presă al PSD Constanţa printr-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

Potrivit aceleiaşi surse, în conformitate cu statutul PSD, conducerea organizaţiei municipale va fi preluată interimar de prim-vicepreşedintele Costin Răsăuţeanu, care va asigura continuitatea activităţilor politice şi administrative ale filialei PSD Constanţa.

„PSD Municipiul Constanţa îşi reafirmă angajamentul faţă de principiile transparenţei, integrităţii şi respectării legii şi va colabora cu toate instituţiile statului pentru clarificarea acestei situaţii”, se mai arată în comunicat.

Vă reamintim că procurorii DNA au efectuat, luni, 41 de percheziţii în Portul Constanţa, dar şi în locaţii din Dâmboviţa, Braşov şi Bucureşti, într-un dosar de corupţie, în care sunt implicaţi funcţionari şi oameni de afaceri.

„Potrivit actelor de urmărire penală aflate la dosar, în cursul lunii decembrie 2024, DUMITRACHE ION, în calitate de președinte al organizației municipale Constanța a unui partid politic, folosind influența și autoritatea decurgând din respectiva funcție, i-a solicitat lui TEODORESCU MIHAI, director general al CN APM Constanța, facilitarea obținerii unui aviz favorabil în etapa de urmărire și derulare a contractului de închiriere nr. CNAPM-02175-IDP-01/01.03.2014, din perspectiva îndeplinirii de către Șantierul Naval Midia a obligației contractuale prevăzute în art. 8.5, referitor la realizarea în termen a investițiilor în sumă de 15,6 milioane lei”, îl acuză, printre altele, procurorii DNA pe Ion Dumitrache.

Mai multe pentru tine:
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar