Preşedintele Curţii Supreme s-a retras de la dezbaterile din Camera Deputaţilor privind desfiinţarea Secţiei Speciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO INQUAM PHOTOS Octav Ganea (Arhivă)

Preşedintele Curţii Supreme, judecătorul Corina Alina Corbu, s-a retras joi de la şedinţa Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, unde a fost dezbătut proiectul privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie (SIIJ), din cauza „caracterului intens politizat şi pe alocuri virulent al dezbaterilor”, a anunţat aceasta.

Într-un comunicat emis de instituţia pe care Corbu o coordonează se arată că „modificarea dispoziţiilor legale menţionate în proiectul de lege nu trebuie să se rezume doar la chestiuni de formă”.

La invitaţia Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, judecător Corina Alina Corbu, a participat, joi, alături de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, la şedinţa Comisiei, în care urma să se discute proiectul de Lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie.

„Prezenţa preşedintelui Înaltei Curţi la dezbaterile Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor a avut în vedere respectul datorat instituţiei Parlamentului României, organ reprezentativ suprem al poporului român, în conformitate cu prevederile art.61 alin.(1) din Constituţia României, republicată, precum şi deschiderea instanţei supreme la orice formă de dialog inter-instituţional care să conducă la îmbunătăţirea modului de funcţionare a serviciului public al justiţiei.  

Din păcate, caracterul intens politizat şi pe alocuri virulent al dezbaterilor a impus preşedintelui Înaltei Curţi retragerea de la lucrările Comisiei, percepţia publică de independenţă şi imparţialitate, care este esenţială pentru funcţionarea autorităţii judecătoreşti, impunând ca reprezentanţii acesteia să nu fie asociaţi din punct de vedere al imaginii publice cu una sau alta dintre opiniile antagonice exprimate de oamenii politici, în cadrul luptei politice”, potrivit comunicatului ÎCCJ.

Citeşte şi: Contre între USR PLUS şi PSD în şedinţa Comisiei juridice a Camerei unde se discută desfiinţarea SIIJ. Preşedinţii CSM şi ÎCCJ au părăsit sala VIDEO

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”