România se aliniază cerințelor UE privind contraterorismul: șeful statului și directorul SRI, puteri sporite în caz de alertă teroristă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul vrea să creeze cadrul legal pentru intervenții mai rapide în caz de alertă teroristă, fiind prevăzute noi puteri pentru șeful statului și directorul SRI,, potrivit unei inițiative care transpune o directivă europeană.

Una dintre prevederi este instituirii Sistemului Național de Alertă Teroristă, adică „un mecanism de instituire a nivelurilor de alertă teroristă și a activităților specifice fiecărui nivel, pe linia prevenirii și combaterii terorismului, în scopul adoptării de către autoritățile și instituțiile publice și private, respectiv de populație, a conduitei optime pentru prevenire și combaterea terorismului, în funcție de nivelul de amenințare teroristă pe teritoriul României, aprobat prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării”.

O modificare importantă este a articolului 11, indice 1, alineat (1), prin care se detaliază procedurile privind „o criză teroristă”, după cum urmează. „În cazul iminenței sau producerii pe teritoriul țării a unui act de terorism care produce o criză teroristă, la propunerea Directorului Serviciului Român de Informații, Consiliul Suprem de Apărare a Țării, poate emite o hotărâre prin care:

a) declară situația de criză teroristă;

b) ordonă activarea Centrul Național de Acțiune Antiteroristă;

c) numește șeful Centrului Național de Acțiune Antiteroristă, dintre prim-adjunctul sau adjuncții directorului Serviciului Român de Informații;

d) dispune cu privire la modificarea nivelului de alertă teroristă.”

Decizii mai rapide

Apoi este introdus un nou alineat, tot cu referire la acesta: „Prin excepție de la prevederile alin. (1), atunci când nu este posibilă întrunirea în regim de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, măsurile prevăzute la respectivul alineat pot fi dispuse, de către Președintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu informarea ulterioară a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.”.

O altă prevedere constă în instituirea la nivelul Sistemului Național de Alertă Teroristă a patru niveluri de alertă teroristă, corespunzătoare stărilor de amenințare teroristă, respectiv:

a) alertă verde - nivel scăzut;

b) alertă albastră - nivel precaut;

c) alertă portocalie - nivel ridicat;

d) alertă roșie - nivel critic.

Instituirea nivelurilor de alertă teroristă, precum şi trecerea de la un nivel la altul, se aprobă de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării”, se arată în proiect.  Prin excepție de la prevederile precedente, atunci când „nu este posibilă întrunirea în regim de urgență a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, nivelurile de alertă prevăzute la alin. (1) pot fi instituite de către Președintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, cu informarea ulterioară a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.”

De asemenea, „intervenţia contrateroristă se execută cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Prin excepţie, în situaţia iminenţei producerii unor victime sau a unor pagube importante, atunci când nu este posibilă întrunirea în regim de urgenţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, executarea intervenţiei contrateroriste se aprobă de către Directorul Serviciului Român de Informaţii, cu informarea ulterioara a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.”

Pedepse și pentru cei care vin din alte țări pentru terorism

Deplasarea unei persoane din România într-o altă ţară sau dintr-o altă ţară în România în scopul comiterii, planificării ori pregătirii actelor de terorism sau participării la acestea ori pentru oferirea sau primirea de instruire sau pregătire pentru comiterea unui act de terorism ori pentru susținerea, în orice mod, a unei entități teroriste, constituie deplasare în scopuri teroriste şi se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.”, mai arată inițiativa.

O schimbare importantă e și instanța competentă pentru a judeca cazurile de terorism. Astfel, dacă în prezent instanța competentă e Înalta Curte de Casație și Justiție, în noul act normativ trece în răspunderea curților de apel.

Potrvit expunerii de motive, „prin prezenta propunere legislativă se urmărește necesitatea completării cadrului legal național cu aspecte prin care acesta să fie armonizat cu dispozițiile Directivei(UE) 2017/541 a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2017 privind combaterea terorismului, conform aprecierii instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și combaterii terorismului”.

Mai multe pentru tine:
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două