Preot fără slujbă, snopit în bătaie de nevastă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicolae Ciobanu (43 de ani), preot în Tismana, a primit luni seară o bătaie soră cu moartea chiar de la cea care i-a jurat să-i fie alături la bine şi la greu. Scandalul a început în jurul orei 22.00, la scurt timp după ce preotul a făcut ţuică la cazan.

Soţia lui s-a înfuriat atât de tare când a văzut că a întrecut limita la băutură, încât a luat un par din bătătură şi i-a aplicat o corecţie cum rar ţi-e dat să vezi într-o familie de credincioşi. Amelia Ciobanu (35 de ani) era supărată şi de faptul că preotul fusese suspendat de la biserica din satul Celei, aparţinând de oraşul Tismana, iar băutura a constituit picătura care a umplut paharul.

„Da, m-a bătut nevasta. Nu mă mai stresaţi. Şi eu sunt de vină", a spus Nicolae Ciobanu în timp ce scria plângerea către poliţişti, pe care ulterior însă a retras-o. Bărbatul este internat la Unitatea Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului „Tudor Vladimirescu" din Târgu-Jiu. „Starea lui de sănătate este mai bună. S-a prezentat cu răni la cap şi la gât. Mirosea foarte tare a alcool", a declarat Liliana Puiu Voichiţa, medic la UPU Târgu-Jiu.

Conflictul a ajuns şi în atenţia oamenilor legii. „Poliţiştii  din Tismana au fost sesizaţi prin 112 de către un localnic cu privire la faptul că în urma unui conflict intrafamilial izbucnit între cei doi soţia l-a lovit pe bărbat cu un obiect ascuţit în zona gâtului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe", a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Gorj.

Suspendat din funcţia de preot

Oamenii din sat spun că preotul consuma foarte mult alcool, mai ales în ultima perioadă. Până şi primarul a auzit de faptul că parohul din Celei bea zdravăn, motiv pentru care a fost suspendat din funcţie. „Venea la slujbă beat şi de aceea a fost  înlocuit de către o altă persoană", a declarat Costel Buzianu, primarul oraşului Tismana.

Cosmin Bălan, protopopul din Târgu-Jiu, a confirmat că Nicolae Ciobanu a fost suspendat. „Preotul din Celei a săvârşit mai multe abateri disciplinare şi urmează ca la 1 septembrie să fie supus unei noi întâlniri cu consistoriul de la Mitropolia Olteniei. Purtarea preotesei este inadecvată. Familia unui preot trebuie să dea exemplu comunităţii, în niciun caz să se comporte astfel. Am văzut-o mai de mult pe preoteasa Ciobanu şi mi s-a părut a fi o femeie dură", a spus protopopul Cosmin Bălan.

Mama preotului, Maria Ciobanu (73 de ani), din comuna Godineşti, a povestit că viaţa fiului său cu preoteasa a fost infernală: „L-a mai bătut pe Nicu şi anul trecut, i-a rupt piciorul şi a stat şapte luni bolnav. Este o nemernică, nu-i doresc nimănui o asemenea soţie şi o aşa noră. Eu nu mai mergeam pe la ei de frica ei, mi-e teamă să nu mă bată şi pe mine. De când a fost el suspendat, parcă a înnebunit. Au şi datorii mari şi el nu mai are bani. Copilul meu o iubeşte şi nu vrea să divorţeze".

„Păcat de copii"

Maria Balaci, mătuşa preotesei, nu a fost prea surprinsă de scandalul de luni seară, întrucât certurile erau la ordinea zilei în familia Ciobanu.

„Am auzit-o că ţipa, dar am crezut că e ca de obicei. Preotul o înjura şi scotea toate porcăriile pe gură. De trei ani numai într-o ceartă au ţinut-o, iar de şase luni i s-a interzis să mai fie preot din cauza băuturii. 18 ani cât a fost preot, parcă avea har de la Dumnezeu şi ne vindeca şi de boli. Am mai văzut bătăi între ei. Ea a luat un par şi dădea în el ca-n vacă. Au toate geamurile sparte la casă. E păcat de copii, au doi gemeni de 17 ani. Alaltăieri îl văzui cum l-a făcut mumă-sa, dezbrăcat complet. Când mă uitai bine văzui că-i popa", a spus Maria Balaci, mătuşa şi vecina familiei Ciobanu. Preotul se va întoarce acasă după ce va fi externat, spunând că şi-a iertat nevasta.

"De trei ani numai într-o ceartă au ţinut-o. 18 ani cât a fost preot, parcă avea har de la Dumnezeu şi ne vindeca şi de boli."
Maria Balaci
mătuşa preotesei

Mai multe pentru tine:
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
Putin spune că „nu vede rostul” unei întâlniri cu Zelenski: „Chiar dacă ar exista voință politică, ceea ce mă îndoiesc, există dificultăți juridice și tehnice”
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
„Chaplin m-a sedus când aveam 15 ani. Avea cereri revoltătoare”. Dacă ar fi trăit azi, era în închisoare
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Putin îi lasă pe ruși fără WhatsApp și YouTube. Kremlinul invocă măsuri pentru „asigurarea securităţii”
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe