Povestea Elsei Albu, tânăra rănită în Colectiv care a murit joi, în timp ce era internată la Spitalul de Arşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Povestea Elsei Albu, tânără care a murit joi la Spitalul de Arşi FOTO Facobook

Ana Albu, cunoscută de prieteni ca Elsa, a murit joi în timp ce era internată la Spitalul de Arşi din Capitală. Ea locuia de 11 ani în Marea Britanie şi era rezident. Bilanţul tragediei din clubul Colectiv ajuns vineri la 58, după ce o altă tânără a murit în Germania.

Povestea Elsei Barbu

Ana Albu a murit, joi dimineaţă, în timp ce era internată în Spitalul de Arşi din Capitală unde fusese transferată miercuri. Aceasta era în stare critică, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru ea.

Ana Albu locuia în Marea Britanie de 11 ani şi venise în România pentru a-şi serba ziua de naştere. Pe 30 octombrie, aceasta a mers în clubul Colectiv împreună cu fratele ei.

În urma incendiului, Ana Albu a fost grav rănită, iar prietenii ei, care îi spuneau Elsa, au trimis o petiţie premierului britanic, David Cameron, pentru ca ea să fie transferată în Marea Britanie. Petiţia a fost intitulată „Aduceţi-o pe Elsa acasă!”.

Povestea Elsei Barbu. Era rezident în Marea Britanie

„Vă rog semnaţi petiţia şi daţi share pentru a o semna cât mai mulţi! Este şansa Elsei Albu de a pleca în Anglia fiindcă atunci când s-au făcut primele plecări ea nu era transferabilă fiind într-o stare critică, iar acum se pare că costurile sunt prea mari pentru a o transfera. Orice semnătură contează!", au scris amicii ei, care considerau că în Anglia ar avea mai multe şanse.

Aceştia aminteau că Elsa era rezident în Marea Britanie de 11 ani, perioadă în care a plătit taxe statului, şi susţineau că sistemul de asigurări britanic ar trebui să-i acorde ajutorul.

Ana Albu a murit joi dimineaţă în timp ce era internată la Spitalul de Arşi din Capitală unde fusese transferată de la Spitalul „Sfântul Ioan”. Tânăra a fost internată pe 30 octombrie, după incendiul din clubul Colectiv, fiind în stare gravă, cu arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii.

Tragedia din Colectiv: 58 de persoane au murit

În urma incendiului din clubul Colectiv au decedat la faţa locului 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedia au murit alte 31 de persoane, astfel că numărul victimelor a ajuns, vineri, la 58.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 39 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă zece au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franţa şi doi în Germania.

În spitalele din Bucureşti mai sunt internate 44 de persoane rănite în incendiul din Colectiv, dintre 11 în stare critică sau gravă. 

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie