Poliţist împuşcat din greşeală

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un agent de poliţie a fost împuşcat, din greşeală, de un coleg, în incinta Secţiei 6 Poliţie Iaşi, informează Agerpres.

Subinspectorul Virginia Pralea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Iaşi, a declarat în această seara că incidentul s-a produs cu ocazia primirii armamentului la intrarea în schimb.

"După ce a primit pistolul din dotare, un agent de poliţie a manevrat imprudent arma, încercând să o verifice, iar prin percuţia unui cartuş a rănit un coleg care se afla în apropiere", a explicat subinspectorul Pralea.

Potrivit acestuia, poliţistul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol.

Cercetările au fost preluate de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi.