Poliţia de Frontieră aşteaptă aglomeraţie în punctele de trecere, în luna august

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Căldurile anunţate de meteorologi care vor urma după perioada de vreme rea îi vor convinge pe mulţi români plece în vacanţă peste hotare. De aceea, Poliţia de Frontieră se aşteaptă la creşterea traficului în punctele de trecere a frontierei, mai ales în vestul şi sudul ţării, pe toată durata lunii august.

”Ca urmare a faptului ca în luna august mulţi cetăţeni români aflaţi în afara graniţelor ţării se întorc în România pentru a petrece concediul alături de familie, precum şi dat fiind numărul mare de cetăţeni români care aleg să-şi petreacă vacanţa în afara graniţelor ţării, în perioada următoare se preconizează o creştere a traficului prin punctele de frontiera, mai ales cele din vestul şi sudul ţării”, anunţă, vineri, Poliţia de Frontieră, într-un comunicat.

Potrivit documentului, a fost dispusă suplimentarea personalului planificat la controlul documentelor până la capacitatea permisă de infrastructura fiecărui punct, astfel încât, la nivelul întregii ţări peste 4.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat.

”De asemenea, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora şi în cele mai tranzitate, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor”, mai spun reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”