Poliţia britanică a reţinut 16 imigranţi „ilegali”, dintr-un camion care ar fi venit din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia britanică a reţinut 16 presupuşi imigranţi ilegali, între care se afla şi un copil. Cele 16 persoane se aflau într-un camion despre care poliţiştii bănuiesc că venea din România. Mai mult, şoferul era român, notează BBC News.

Camionul, care a fost oprit pe autostrada M1, ar fi venit din România şi se îndrepta spre nordul Essexului, arată news.ro. Potrivit sursei citate, toate cele 16 persoane aflate la bord au fost evaluate.

Poliţia din Bedfordshire a anunţat că unele dintre aceste persoane prezentau diificultăţi în a respira şi au fost conduse la un spital, ca măsură de precauţie, înainte să fie reţinute.

„Şoferul este român, aşadar este posibil ca cei de la bord să vină din România”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

Un elicopter aparţinând poliţiei a survolat zona în căutarea altor eventuali imigranţi „ilegali”.

În total 630.000 de persoane au migrat în Marea Britanie din decembrie 2014 şi până în decembrie 2015, o creştere mică faţă de anul precedent, potrivit unor date publicate în mai de Biroul Naţional britanic de Statistică, citate de The Telegraph.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul