Plagiat la Palat: Darius Vâlcov, fost consilier al Guvernului PSD, a plagiat în teza de doctorat. ASE propune retragerea diplomei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Darius Vâlcov, politician apropiat lui Liviu Dragnea şi„creierul” din spatele mai multor politici economice ale guvernării PSD, şi-a plagiat teza de doctorat în Finanţe. Cel puţin, asta este concluzia Comisiei de Etică şi Deontologie Profesională de la Academia de Studii Economice (ASE) din Capitală, unde Vâlcov şi-a susţinut teza şi a primit titlul de doctor.

 Deşi a fost invitat în faţa Comisiei de Etică pentru a-şi susţine poziţia faţă de acuzaţiile aduse şi pentru a se apăra, demnitarul-plagiator a refuzat. Rectorul ASE, Nicolae Istudor, a cerut retragerea titlului de doctor. 

Concret, fostul consilier al Vioricăi Dăncilă a plagiat un sfert din lucrarea de doctorat, aceasta cuprinzând o proporţie ridicată de preluări de fragmente de text aparţinând altor autori, „de cele mai multe ori cu reformulări relativ minore (inversiuni de cuvinte, utilizări ale unor sinonime, trunchieri ale unor fraze, adăugiri de cuvinte). Mai exact, „49,72 pagini, reprezentând 23,45% din cele 212 pagini propriu-zise ale tezei de doctorat, respectiv 49,72% din cele 100 de pagini supuse analizei, sunt expresia unui caz de plagiat, aşa cum este acesta definit de prevederile Legii 206/2004 aplicabile la data susţinerii publice a tezei de doctorat”, se arată în raportul Comisiei de Etică a ASE, făcut public la finalul săptămânii trecute. 

Rectorul Academiei de Studii Economice, Nicolae Istudor, a declarat că raportul Comisiei de Etică a fost trimis încă din luna august la Consiliul Naţional pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), precum şi o propunere de retragere a titlului de doctor către CNATDCU. „Acum, dosarul se află în analiză şi este posibil ca în noiembrie să avem decizia finală a CNATDCU, decizie care va fi trimisă către Ministerul Educaţiei, iar aici se va decide sau nu retragerea titlului de doctor”, au precizat reprezentanţii MEN. 

„Povestea plagiatelor a început cu un prim-ministru acuzat de plagiat, aşa că nu poate să ne mai mire nimic din ce urmează după. Atunci a fost momentul de avengură al plagiatului în politică”, consideră analistul politic, Adrian Zăbavă. De atunci însă, au apărut zeci de doctorate plagiate. „În România, plagiatul şi implicit, studiile, au fost folosite în reţeaua politică pentru un CV cât mai gros, nu pentru cunoştinte, efectiv, ci pentru cei care voiau să acceadă în politică. Sistemul românesc de educaţie a tolerat acest lucru, bineînţeles, fiind condus la vârful său de factorul politic. Şcoala doctorală românească pare în degringoladă. Repeziciunea cu care aflăm despre noi doctorate plagiate, despre universităţi care au mai multe doctorate plagiate decât doctorate în regulă, nu fac decât să ducă în derizoriu discuţie academică despre un doctorat”, a explicat Zăbavă. 

Un alt politician plagiator este fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, căruia i s-a retras titlul ştiinţific pe 18 iulie. Nu doar politica este „infestată”, ci şi alte instituţii, cum ar fi Academia SRI, care a raportat, drept plagiate, în ultimul an, 41 dintre doctoratele pe care le-a acordat. Nici la Academia de Poliţie, doctoratele nu sunt „legale”. Trei sferturi dintre tezele de doctorat susţinute între 2011-2016 sunt suspecte de plagiat.

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor