Petre Roman, înfrângere la CEDO, în procesul deschis României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins procesul deschis de către fostul premier, Petre Roman, care s-a plâns că i-au fost încălcate mai multe drepturi pe durata procedurii administrative demarate de ANI, care au dus la pierderea mandatului de deputat în 2015.

"Declara cererea că fiind inadmisibilă," este decizia CEDO. Curtea Europeană a mai respins că inadmisibile şi alte 7 cereri similare făcute de funcţionari sau aleşi locali care se plângeau de anchetele ANI deschise împotriva lor, relatează publicaţia Ziare.com.

În martie 2014, ANI a anunţat că Petre Roman se află în stare de incompatibilitate începând cu dată de 20 decembrie 2012, întrucât deţinea, simultan, funcţia de deputat şi calitatea de persoană fizică autorizată. Fostul premier al României putea contesta acest raport ANI în 6 luni, dar a făcut acest lucru la o instanţa greşită, Tribunalul Bucureşti, în loc de Curtea de Apel Bucureşti.

Raportul a rămas definitiv, aşa că ANI a solicitat revocarea din funcţie a parlamentarului. Drept urmare, pe 9 februarie 2015, plenul Camerei Deputaţilor a luat act de încetarea mandatului deputatului Petre Roman.

Camera Deputaţilor a luat act, pe 9 februarie 2015, de încetarea mandatului de deputat al lui Petre Român şi a aprobat vacantarea acestui loc de deputat. Deputaţii PNL - partid din care făcea parte Petre Român şi UDMR au susţinut că ar trebui aşteptată decizia din justiţie şi au întrebat ce s-ar întâmplă dacă justiţia va acceptă contestaţia fostului premier, după încetarea mandatului sau.

Plenul Camerei Deputaţilor a votat astfel în septembrie 2016 că Petre Roman îşi poate relua mandatul de deputat întrerupt în februarie 2015 pe motiv de incompatibilitate, şi ar urmă să primească şi indemnizaţiile restante, în valoare de peste 90.000 lei.

Fostul premier explica atunci că raportul ANI care cerea încetarea mandatului sau ar fi fost anulat de Curtea de Apel Bucureşti, însă decizia nu era definitivă. 

În octombrie 2017,Curtea Supremă a respins definitiv cererea lui Petre Roman de anulare a raportului ANI.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare