Peste 60 de percheziţii în dosare de infracţionalitate economică, în ultima săptămână. S-au luat măsuri asiguratorii în valoare 63 de milioane de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul

Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au făcut, în ultima săptămână, 65 de percheziţii şi au pus în aplicare 24 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare care au vizat infracţiuni de contrabandă, evaziune fiscală sau spălare de bani. De asemenea, s-au dat amenzi în valoare de peste 130.000 de lei.

În perioada 27 octombrie – 3 noiembrie, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au efectuat 65 de percheziţii domiciliare şi au pus în aplicare 24 de mandate de aducere, în cadrul unor dosare penale ce vizează infracţiuni economice.

În cadrul cauzelor penale instrumentate, au fost dispuse măsuri privative de libertate faţă de patru persoane şi au fost instituite măsuri asiguratorii asupra unor bunuri în valoare totală de peste 63.300.000 de lei.

De asemenea, au fost aplicate 71 de contravenţii, în valoare de 133.495 de lei, şi s-a dipus indisponibilizarea a 347.120 de ţigarete, 1.098 de kilograme de tutun, 158 de litri de alcool, 13.808 lei, 100 de litri de băuturi energizante, 209 litri de băuturi alcoolice, un autovehicul şi o moară de mărunţit tutun.

Peste 25 de percheziţii au fost făcute de Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, într-un dosar de contrabandă cu ţigări.

Anchetatorii au stabilit că mai multe persoane au format o reţea care ar fi procurat, deţinut şi comercializat ilegal peste 420.000 de de ţigarete, introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat la 252.000 de lei.

Alte percheziţii au vizat dosare de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort