Peste 460 de şoferi au rămas fără permise de conducere şi aproximativ 10.000 au fost amendaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La acţiune au participat aproximativ 4700 de poliţişti

Peste 460 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti, în doar patru zile, şi  aproximativ 10.000 de şoferi au fost amendaţi, dintre care 3.451 pentru că au condus depăşit limita legală de viteză şi 45 pentru că s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Potrivit Poliţiei Române, în perioada 21-24 iulie au fost făcute 1.325 de controale, 63 de percheziţii şi 350 de filtre, în urma cărora au fost depistate 388 de infracţiuni judiciare, economico-financiare sau la regimul circulaţiei, dintre care 199 în flagrant, notează Mediafax

În cele patru zile au fost prinse 262 de persoane suspectate de infracţiuni, dintre care 31 au fost reţinute şi 20 arestate. Anchetatorii au prins 22 de persoane urmărite şi au pus în executare opt mandate privind pedepse cu închisoarea. De asemenea, a fost găsit un autoturism semnalat ca fiind furat şi au fost confiscat şase arme letale şi cinci neletale, precum şi 104 bucăţi de muniţie.

În urma controalelor în trafic, echipajele de poliţie au dat 10.165 de amenzi, dintre care 45 şoferilor care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice şi 3.451 celor care au condus cu viteză mai mare decât cea permisă.

Dintre şoferii sancţionaţi, 462 au rămas fără permise de conducere, iar de la 250 au fost retrase certificatele de înmatriculare ale maşinilor.

Poliţiştii au dat 11.920 de amenzi, în valoare totală de peste 2.367.000 de lei şi au confiscat bunuri de 617.000 de lei. Dintre amenzile date în cele patru zile, 1.087 au fost pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, 227 pentru activităţi comerciale ilicite şi 29 pentru nereguli privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.

La acţiuni au participat aproximativ 4.700 de poliţişti de la ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, transporturi, de la formaţiunile arme, explozivi şi substanţe periculoase, precum şi luptători de intervenţie rapidă.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete