Peste 400.000 de puncte de penalizare, aplicate în acest an şoferilor bucureşteni
0Doi bucureşteni au avut permisul suspendat de trei ori anul acesta, din cauza punctelor de penalizare, alţi 80 de câte două ori, iar peste o mie au stat 30 de zile departe de volan, pentru că au
Doi bucureşteni au avut permisul suspendat de trei ori anul acesta, din cauza punctelor de penalizare, alţi 80 de câte două ori, iar peste o mie au stat 30 de zile departe de volan, pentru că au strâns 15 puncte în cazierul rutier, potrivit unei statistici a Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei.
Astfel, anul acesta, agenţii de circulaţie au aplicat în Capitală 163 de mii de sancţiuni contravenţionale, însoţite de 406.340 de puncte de penalizare. 1131 de conducători de vehicule au acumulat câte 15 puncte de penalizare, astfel că au avut permisul suspendat pe o perioadă de 30 de zile, iar dintre aceştia 80 au acumulat de două ori câte 15 puncte, măsura suspendării permisului fiind repetată, însă la a doua abatere pentru 60 de zile.
Recordul pentru puncte cumulate este deţinut de doi bucureşteni, care au acumulat de trei ori câte 15 puncte, astfel perioada de suspendare a permisului în cazul lor este de 150 de zile.
Cele mai multe puncte de penalizare au fost aplicate, spun poliţiştii bucureşteni, pentru nepurtarea centurii de siguranţă sau a căştii de protecţie în cazul motocicliştilor, pentru opriri sau staţionări neregulamentare, pentru folosirea telefonului mobil în timpul mersului, pentru viteză excesivă şi ca urmare a tamponărilor.
Statistica Bigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei mai arată că şoferii care comit cele mai multe abateri în trafic sunt cei cu vârste cuprinse între 21 şi 30 de ani şi că aproximativ 40% din totalul punctelor de penalizare aplicate anul acesta se regăsesc în cazierele rutiere ale acestora.
Proba teroretică pentru permisul de conducere în Bucureşti, pe calculator din octombrie
Proba teoretică pentru examenul de permis de conducere în Capitală va fi susţinută, începând de luna viitoare, pe calculator, a declarat şeful Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor Bucureşti, comisarul şef Dan Moşescu, citat de NewsIn.
Potrivit lui Moşescu, această metodă nu dă greş, este cât se poate de transparentă - candidatul fiind înştiinţat de calculator dacă a promovat sau nu proba - scurtează timpii atât de aşteptare, cât şi de examinare şi elimină suspiciunile cu privire la colaborarea dintre candidat şi examinator. Alegerea examinatorului se face de către calculator, fără a putea fi influenţată, afirmă şeful Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor Bucureşti, comisarul şef Dan Moşescu.
Un examen nu poate dura, indiferent de categoria pentru care solicitantul s-a înscris, mai mult de 30 de minute, astfel că nu vor mai exista serii de candidaţi ca până acum, ci se va intra la rând.
Începând cu data de 1 octombrie, examenul teoretic pentru obţinerea permisului de conducere se va desfăşura numai pe calculator, în sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.Î.V.) situat pe şoseaua Pipera numărul 49, din sectorul 2. Moşescu a precizat că pentru această probă există 60 staţii de examinare amplasate în 3 săli.
"Pentru programarea la examen în vederea obţinerii permisului de conducere, candidaţii trebuie să se prezinte personal la sediul S.P.C.R.P.C.Î.V. Bucureşti în zilele de luni-vineri, între orele 08.00 - 18.00, cu dosarul întocmit de şcoala de şoferi, ocazie cu care i se va prelua imaginea necesară pentru emiterea documentului, în cazul în care va fi declarat admis la cele 2 probe (teoretică şi practică). Programarea la proba practică se efectuează pentru date începând cu 06.10.2008 sau ulterior, urmând ca, de la 01.10.2008, până cel târziu în preziua datei stabilite pentru proba practică, candidatul să se prezinte pentru a susţine proba teoretică", a declarat comisarul şef Dan Moşescu.
El a precizat şi că "persoana declarată RESPINS se poate reprograma la un nou examen chiar din acea zi, respectându-se, însă, cele minim 15 zile între examene, dar nu mai târziu de un an de zile de la absolvirea cursurilor, caz în care expiră valabilitatea cursului de pregătire şi trebuie urmat un nou curs". Dacă proba practică este programată peste 30 de zile, candidatul poate susţine proba teoretică de două ori în acest timp.