Peste 350 de sancţiuni de braconaj cinegetic, depistate de poliţişti de la sfârşitul lunii august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 350 de sancţiuni de braconaj cinegetic, depistate de poliţişti      FOTO Adevărul

Poliţiştii au constatat peste 350 de infracţiuni şi au aplicat peste 230 de sancţiuni contravenţionale, în cadrul unei acţiuni desfăşurate la nivel naţional, din 20 august până pe 31 decembrie, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de braconaj cinegetic.

Până în prezent, în urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii specializaţi în domeniul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase au constatat 359 de infracţiuni în domeniul braconajului cinegetic. De comiterea acestora sunt suspectate 215 persoane, dintre care cinci au fost reţinute sau arestate preventiv.

În 158 de cazuri, infracţiunile de braconaj cinegetic au fost comise cu arme letale, dintre care 148 erau deţinute legal şi 10 erau deţinute ilegal. În cinci cazuri au fost folosite laţuri capcană, iar în trei, câini de vânătoare.

De asemenea, au fost constatate, în concurs cu infracţiunea de braconaj cinegetic, 165 de infracţiuni, dintre care 90 prevăzute de Codul Penal şi 75 prevăzute de alte acte normative.

În cadrul acţiunii, au fost aplicate 233 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 91.379 de lei.

Au fost ridicate în vederea confiscării 86 de arme, dintre care 75 de vânătoare sau tir, două artizanale şi nouă arme neletale, 1.239 de bucăţi de muniţie, precum şi 329 de kilograme de carne de vânat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA