Peste 300.000 de persoane amendate de la începutul stării de urgenţă. Unde vor merge cele 120 de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul de interne Marcel Vela a declarat sâmbătă seara, la Digi24, că amenzile date în perioada stării de urgenţă pentru nerespectarea restricţiilor din ordonanţelor militare se ridică la peste 600 de milioane de lei (120 de milioane de euro), iar aceşti bani vor merge către zona medicală şi persoanele vulnerabile.

Ministrul a spus că au fost sancţionate 300.859 de persoane. Dintre acestea, 2028 sunt cercetate, majoritatea pentru acte de teribilism sau violenţe comise sub influenţa alcoolului, iar poliţia a întocmit 1.673 de dosare penale.

”Avem 1.673 de dosare penale. De la debutul epidemiei au fost 308.859 de persoane sancţionate, iar valoarea amenzilor a fost în jur de 600 de milioane de lei. Cam 120 de milioane de euro”, a precizat ministrul de Interne la Digi 24.

Ministrul Vela a mai afirmat că la sfârşitul lunii mai se va face o analiză şi se va decide exact cum vor fi alocaţi banii. El a reamintit că, dacă au fost plătite în 24 de ore, amenzile au fost reduse la jumătate. De asemenea, a estimat că o proporţie relativ mică din rândul celor amendaţi au contestat amenzile.

Pe de altă parte, ministrul de interne a precizat că în cazul înlocuirii stării de urgenţă cu starea de alertă după 15 mai, vor exista în continuare amenzi pentru restricţiile care vor rămâne în vigoare, dar e prematur să indice un ordin de mărime pentru aceste sancţiuni.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară