Peste 23 de tone de peşte infestat cu viermi, comercializate pe piaţa din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 23 de tone de peşte plin cu praziţi a fost adus în România, din Spania. Până în acest moment, Autoritatea Sanitar- Veterinară a retras de pe piaţă aproape 4 tone de peşte.

O cantitate de 23.060 de kilograme de “trunchi  de merluciu congelat” a intrat în România, potrivit unui comunicat al Autorităţii Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

„În urma efectuării examenului parazitologic, la probele prelevate din patru loturi au fost depistate larvele nematodului Anisakis în viscere, iar în probele din alte două loturi a fost decelată prezenţa larvelor parazitului atât în viscere, cât şi în musculatura dorsală şi cea abdominal”, arată în comunicatul ANSVSA.

Aproape 4 tone de peşte retrase, iar procesul este în derulare

Până la această dată, sub supravegherea inspectorilor sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor, s-a retras de la comercializare o cantitate de 3.840 de kilograme de peşte (1.578 de kilograme din loturile de produs cu localizare a parazitului la nivel muscular şi 2.262 de kilograme din loturile de produs cu localizare viscerală). Potrivit ANSVSA, acţiunea de retragere de la comercializare a produsului neconform este în derulare.

Care sunt efectele infecţiei

Potrivit unui material informativ privind infecţia produsă de Anisakis Simplex, publicat pe site-ul ANSVSA, anisakidoza umană se caracterizează prin manifestări alergice, cutanate sau articulare (faza invazivă), pseudo-ulceroase (faza acută) sau dureri sau sindroame subocluzive (faza subacută).

Boala are o repartiţie mondială, cu focare concentrate în Asia şi Europa de Vest, 90 la sută din cazuri fiind semnalate în Japonia, urmând apoi Germania, Olanda, Spania şi Franţa.

Majoritatea cazurilor au fost asociate consumului de produse tradiţionale din peşte crud, insuficient tratat termic sau marinat care conţine larve infestante.

Simptomatologia debutează cu urticarie pe fond alergic şi ulterior sindrom anafilactoid asociat cu infecţii gastro-intestinale. Cazurile studiate în Spania descriu simptome clinice evoluând de la angioedeme izolate şi urticarie, până la şoc anafilactic. Alte simptome descrise: gastroenetrita eozinofilică, boala respiratorie ocupaţională, boala reumatică şi dermatita de contact, potrivit informaţiilor de pe site-ul ANSVSA.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă