Peste 1.800 de posturi în Poliţia Română, scoase la concurs, din sursă externă. Ce teste trebuie susţinute pentru angajare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia Română organizează concurs pentru poliţişti

Poliţia Română scoate la concurs 1.828 de posturi de agenţi şi ofiţeri de poliţie, precum şi de personal contractual, prin încadrare directă. Înscrierile se fac online, la unităţile de poliţie care au scos posturile la concurs.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Poliţia Română, sunt scoase la concurs, prin încadrare directă, 645 de posturi de ofiţeri de poliţie, 647 de posturi de agenţi de poliţie şi 536 de posturi de personal contractual. 

Pentru posturile de ofiţer şi agent de poliţie, înscrierile se fac on-line, la unităţile de poliţie care au scos posturile la concurs, în perioada 23 septembrie – 5 octombrie, inclusiv în zilele nelucrătoare. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.  

Posturile scoase la concurs sunt în specialităţile acţiuni speciale, cazier judiciar, statistică şi evidenţe operative, analiza informaţiilor şi implementare date, comunicaţii şi informatică, logistică, operaţiuni speciale, ordine publică, pregătire profesională, reţinere şi arestare preventivă, rutieră, secretariat, documente clasificate şi arhivă, cercetarea şi prevenirea criminalităţii, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, financiar, implementarea proiectelor, psihosociologie şi siguranţă şcolară, relaţii internaţionale, informare şi relaţii publice, structura de securitate, poliţie canină şi cabinet sanitar veterinar, criminalistică, combaterea criminalităţii organizate, resurse umane şi administrativ. 

Informaţii complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiţiile de participare, documentele necesare şi modalităţile de desfăşurare a concursurilor se regăsesc, începând de astăzi, pe site-ul oficial al Poliţiei Române, secţiunea Carieră – Posturi scoase la concurs: https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs , precum şi pe site-urile unităţilor teritoriale de poliţie: https://www.politiaromana.ro/ro/politia-romana/unitati-teritoriale. 

În perioada 21 - 29 octombrie, se va desfăşura proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice, respectiv proba practică, în funcţie de posturile pe care candidează, dacă este prevăzută o astfel de probă 

La data de 6 noiembrie, va fi desfăşurată proba scrisă, de tip test grilă. 

Posturile de personal contractul vor fi scoase la concurs, în perioada următoare, în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 286 din 23 martie 2011, pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?