Peste 163 milioane de lei, bani recuperaţi în primul semestru în dosarele privind infracţiuni economice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 163 de milioane de lei s-au recuperat, în primul semestru, în dosarele în care sunt cercetate infracţiuni economice, în aceste cauze fiind pus sechestru pe bunuri în valoare de aproximativ 155 de milioane de lei, arată Poliţia Română într-un răspuns transmis la solicitarea Mediafax.

Potrivit Poliţiei Române, în primele şase luni ale anului au fost recuperaţi, în numerar sau din conturi bancare, 163.668.000 de lei din valoarea prejudiciilor stabilite în cauzele penale în care ofiţerii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice (DICE) au făcut cercetări.

De asemenea, anchetatorii au pus, în aceste dosare, sechestru asigurător pe bunuri în valoare de 154.669.000 de lei, se mai arată în răspunsul transmis la solicitarea Mediafax.

Dosarele deschise de poliţişti s-au concretizat în 21 de rechizitorii şi 29 de declinări către Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Anchetatorii au luat măsura arestului preventiv sau a arestului la domiciliu faţă de 96 de persoane dintre cele cercetate în cauzele privind infracţiuni economice, în primul semestru al anului.

"Activităţile întreprinse, în special cele realizate în cooperare cu structurile Ministerului Finanţelor Publice, cu atribuţii în domeniu, au determinat creşterea numărului operaţiunilor fiscalizate. Astfel, au influenţat schimbarea comportamentului fiscal al contribuabililor, persoane juridice sau fizice, ceea ce a determinat creşterea încasărilor fiscale la bugetul de stat cu 13,5 la sută faţă de perioada similară a anului trecut", a precizat Poliţia Română.

Mai multe pentru tine:
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”