Peste 100 de arme au fost confiscate după acţiuni contra braconajului şi 129 de persoane sunt cercetate de Poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În 162 de cazuri, infracţiunile de braconaj au fost comise cu arme letale   FOTO: Adevărul

Peste 100 de arme, dintre care 92 letale, şi peste 430 de kilograme de vânat au fost confiscate de poliţişti în urma acţiunilor contra braconajului demarate în august, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

De la declanşarea acţiunii şi până în prezent, poliţiştii structurilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase au constatat 651 de infracţiuni, dintre care 372 de infracţiuni în domeniul braconajului cinegetic, iar 279 de infracţiuni în concurs cu infracţiunea de braconaj cinegetic, prevăzute de alte acte normative privind regimul armelor şi muniţiilor, republicată, se arată într-un comunicat de presă al IGPR.

În 162 de cazuri, infracţiunile de braconaj au fost comise cu arme letale, dintre care 152 deţinute legal şi 10 deţinute ilegal, iar în opt alte cazuri infracţiunile au fost comise cu laţuri sau capcane neautorizate, respectiv cu câini ogari, mai precizează sursa citată.

Un număr de 129 de persoane sunt cercetate pentru braconaj cinegetic, cinci dintre acestea fiind reţinute sau arestate.

Una dintre anchete vizează un cetăţean italian care, în calitate de intermediar de partide de vânătoare, deţinea ilegal 5.392 de ciocârlii moarte, nouă prepeliţe, două potârnichi, trei iepuri şi un şoim.

Din verificări s-a stabilit că păsările ucise proveneau de la vânătorile organizate de către acesta cu alţi cetăţeni italieni, în care nu au fost respectate autorizaţiile de vânătoare în ceea ce priveşte speciile sau numărul de păsări înscrise în acestea, arată IGPR.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată