Percheziţii într-un dosar de evaziune prin tranzacţii cu medicamente. Este vizat retailerul ADM Farm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe percheziţii au loc, joi, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul tranzacţiilor cu medicamente, prejudiciul fiind de aproape 1 milion de euro. Potrivit unor surse din Poliţie, este vizată şi compania ADM Farm, distribuitor şi retailer farmaceutic.

Potrivit unui comunicat emis de Poliţia Română, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor Parchetului Tribunalului Bucureşti, fac 11 percheziţii în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, pentru destructurarea unei reţele infracţionale specializate în evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul tranzacţiilor cu medicamente.

La sfârşitul percheziţiilor, cinci persoane vor fi duse la audieri.

Poliţiştii arată că, în perioada 2011-2012 reprezentanţii unei mari companii de distribuţie de medicamente ar fi evidenţiat operaţiuni comerciale fictive în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat. În circuitul infracţional ar fi implicate şapte societăţi comerciale, atât din categoria firmelor fantomă, cât şi beneficiare ale tranzacţiilor fictive evidenţiate.

Prin intermediul firmelor ar fi fost transferate sume importante de bani (aproximativ 1.000.000 de euro) către persoanele vizate, banii astfel obţinuţi fiind reintroduşi în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente fictive.

Potrivit unor surse din Poliţie, compania vizată în acest dosar este ADM Farm, arată Mediafax.

Printre persoanele suspectate în acest dosar şi care ar urma să fie duse la audieri este şi Mihai Alin Iosep, unul dintre acţionarii distribuitorului şi retailerului farmaceutic ADM Farm.

Distribuitorul farmacautic ADM Farm a fost înfiinţat în vara anului 1998, ca o asociere între prieteni, ajungând de la afaceri de la 1 milion de euro la 210 milioane euro la sfârşitul anului 2012. În 2013, ADM Farm a raportat afaceri în scădere cu aproape 10%, la 695 milioane lei (157 milioane euro) şi a trecut pe pierderi, iar în toamna anului trecut a solicitat instanţei deschiderea procedurii de concordat preventiv, în vederea optimizării management-ului cash flow-ului şi gestionării riscurilor de lichiditate.

ADM Farm face parte dintr-un grup de firme alături de distribuitorul de produse parafarmaceutice PDG (Para Distribution Group) şi 23 de farmacii sub brandul Sante.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"