Percheziţii în Capitală, într-un dosar de evaziune în care sunt implicate şi firme din Anglia şi SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul

Poliţiştii fac joi patru percheziţi în Bucureşti, la cinci persoane care prin două firme ar fi cumpărat fictiv produse software de la două firme din Marea Britanie, apoi le-ar fi exportat fictiv către o firmă din SUA, pentru a obţine ilegal rambursări de TVA de aproximativ 900.000 de lei.

Percheziţiile vizează o reţea infracţională suspectată de evaziune fiscală, anchetatorii urmând să ducă la audieri cinci persoane, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Anchetatorii au stabilit că în circuitul infracţional ar fi implicate cinci societăţi comerciale, dintre care două din România, două din Marea Britanie şi una din Statele Unite ale Americii, prin intermediul cărora ar fi fost evidenţiate operaţiuni comerciale fictive, în scopul obţinerii de rambursări ilegale de TVA.

"În fapt, reprezentanţii societăţilor comerciale din România ar fi evidenţiat, în cursul anului 2014, în documentele contabile, operaţiuni de cumpărare fictive de produse software de la societăţile din Marea Britanie, care ulterior erau exportate fictiv către firma din SUA. Valoarea produselor tranzacţionate este estimată, până în prezent, la peste 800.000 de euro", a precizat sursa citată.

În baza acestor operaţiuni, reprezentanţii celor două firme din România ar fi depus cereri de decontări de TVA, în vederea rambursării ilegale a sumei de aproximativ 900.000 de lei.

Percheziţiile sunt făcute de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română, sub coordonarea procurorilor Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, cu sprijinul luptătorilor SIAS. Acţiunea este sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă