Percheziţii în Bucureşti, într-un dosar cu diplome false pentru asistenţii de la medicină dentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diplome false pentru asistenţi de medicină dentară, asta au scos la iveală, vineri, poliţiştii din Capitală. Foto: Shutterstock

Procurorii Parchetului General şi poliţiştii fac vineri şapte percheziţii în Bucureşti, la domiciliile unor persoane şi sediile unor firme, într-un dosar în care o asociaţie este suspectată că a organizat, timp de mai mult ani, programe de studii de masterat, susţinând că are colaborări cu universităţi de prestigiu europene, deşi nu deţine avize sau acreditări de la Ministerul Educaţiei.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat că, vineri, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea a şapte percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, la domiciliile unor persoane fizice şi la sediile unor persoane juridice, cercetate pentru înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Percheziţiile sunt realizate cu suportul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române.

„Infracţiunile cercetate au fost săvârşite de către reprezentanţii unei asociaţii ce funcţionează pe raza municipiului Bucureşti, care au organizat, începând cu anul 2017, programe de studii de masterat, susţinând că beneficiază de presupuse colaborări cu universităţi de prestigiu europene, în condiţiile în care nu deţin avizele/acreditările Ministerului Educaţiei. Pentru aceasta au atras participanţi prin diferite metode de promovare, cărora le-au perceput taxe de studii în mod direct sau prin intermediul unei terţe societăţi comerciale, iar la finalizarea cursurilor au eliberat adeverinţe/certificate de participare ce poartă elemente de identificare ale instituţiilor partenere, fără ca acestea din urmă să aibă cunoştinţă şi fără să fie recunoascute de Ministerul Educaţiei", a arătat Parchetul de pe lângă ICCJ.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate