Percheziţii ale Parchetului European într-un dosar cu fonduri europene pentru lucrările la centura Zalău

0
Publicat:

Parchetul European a efectuat percheziţii la mai multe adrese din Bucureşti şi din judeţele Cluj, Sălaj şi Timiş, inclusiv la CNAIR, într-un dosar care vizează lucrările la centura Zalăului, cu o finanţare europeană de 37 de milioane de euro.

Parchetul European a efectuat percheziţii în Bucureşti, Cluj, Sălaj și Timiș, inclusiv la CNAIR

 În dosar există suspiciuni că se urmărea prezentarea de acte false privind finalizarea lucrărilor, care nu ar fi respectat cerinţele de calitate, dar şi că reprezentanţi ai CNAIR nu ar fi făcut verificările corespunzătoare. Conducerea CNAIR transmite că nu acceptă „nicio abatere de la legalitate”.

În legătură cu actele de urmărire penală desfăşurate astăzi, la sediul CNAIR, vă comunicăm că oferim tot sprijinul necesar organelor judiciare. Orice informaţie pe acest subiect va putea fi furnizată, conform legii, doar de instituţiile abilitate. Conducerea CNAIR reafirmă determinarea de a nu accepta nicio abatere de la legalitate şi va întreprinde întotdeauna măsuri corespunzătoare dispoziţiilor organelor judiciare”, a transmis Compania, într-un comunicat de presă.

Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European desfăşoară, joi, 31 de percheziţii la mai multe adrese, într-un dosar care vizează o posibilă fraudă în ceea ce priveşte lucrările la centura oraşului Zalău, finanţate cu fonduri europene în valoare de 37 de milioane de euro, se arată într-un comunicat al Parchetului European (EPPO).

Percheziţiile au loc la Bucureşti, în judeţele Cluj, Sălaj şi Timiş, la locuinţele şi sediile unor companii anchetate, inclusiv la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), responsabilă de administrarea reţelei de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din România.

Parchetul European arată că este vizată proiectarea şi execuţia şoselei de centură a municipiului Zalău, finanţată prin Fondul european pentru dezvoltare regională şi coeziune, cu suma de 37 de milioane de euro. Beneficiarul fondurilor este CNAIR. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost atribuit filialei din România a unei companii chineze, care a angajat mai mulţi subcontractori.

Există suspiciuni că subcontractorii au conspirat cu contractorul pentru a prezenta documente false care să ateste că lucrările au fost finalizate cu succes. Din anchetă reiese că lucrările nu au respectat cerinţele de calitate. De asemenea, există suspiciuni că reprezentanţii beneficiarului (CNAIR) nu au făcut verificări corespunzătoare”, scrie în comunicat.

Ancheta şi percheziţiile au beneficiat de sprijinul Structurii de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România – Biroul Teritorial Cluj-Napoca, al Direcţiei Generale Anticorupţie – DGA şi al Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - DCCO).

Contractul cu o valoare de 186 milioane de lei a fost atribuit încă din vara anului 2020 Asocierii SINOHYDRO CORPORATION LIMITED (CHINA) – SC GOOD PROOD S.R.L. Ulterior, în 2021, România a adoptat o lege prin care a decis să excludă companiile din China de la licitațiile publice pentru proiecte de infrastructură. Decizia de atunci s-a putut însă aplica doar noilor proceduri de achiziții publice lansate după acel moment.

Lucrările la centura Zalăului, un drum de 5,5 kilometri cu o bandă pe sens, trebuiau să fie gata deja din martie 2023. Cu toate acestea, cele mai recente estimări arată că ele ar putea fi încheiate abia în luna mai a anului viitor. Din programul de execuție – revizia 25, transmis către antreprenor, CNAIR a constatat că lucrările vor fi terminate la data de 4 mai 2025. Întârzierea totală va depăși 452 de zile, apreciază reprezentanții CNAIR.

Ancheta este în curs de desfăşurare pentru a stabili amploarea activităţilor infracţionale suspectate şi prejudiciul financiar total provocat bugetului UE.

Mai multe pentru tine:
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate