Pe ce solde se bat militarii români din Forţele pentru Operaţii Speciale care luptă în Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ţinuţi oarecum în umbră, afişaţi publicului larg numai cu ocazia Paradei militare de Ziua Naţională a României, ofiţerii români din Forţele pentru Operaţii Speciale care luptă, la propriu, de peste 15 ani în Afganistan sunt răsplătiţi financiar cu solde multiplicate la care se adaugă diverse sporuri pentru operare în zonele de conflict.

Concret, conform algoritmului pus la punct de Ministerul Apărării Naţionale, la plecarea în misiunea în Afganistan, aceşti militari de elită, primesc, pe lângă solda normală, o primă de campanie egală cu aceeaşi soldă, salariul fiind în acea lună, practic, dublat. Apoi, pe perioada executării misiunii, militarii din Forţele pentru Operaţii Speciale încasează lunar o soldă de funcţie prevăzută prin ordinul de numire/detaşare dublată, la care se adaugă o compensaţie de risc/pericol deosebit în cuantum de 30% aplicată la solda de funcţie.

La capitolul diurne ofiţerii care participă la misiuni în teatrele de operaţii primesc 90 de euro pe zi. În cazul subofiţerilor, această diurnă este de cel mult 70 de euro pe zi. În plus, fiecare militar primeşte câte un euro pentru „legătura socială cu familia”. Ca o concluzie, militarii Forţele pentru Operaţii Speciale primesc, pe perioada de misiune în Afganistan un salariu mărit de 2,3 ori la care se mai adaugă în fiecare lună cel mult 2.820 de euro (diurna şi banii pentru legătura cu familia).

Subofiţerii, de la 3.500 de euro

Cât îi priveşte pe subofiţeri, conform acestui algoritm, un plutonier din Forţele pentru Operaţii Speciale primeşte lunar solda de 5.239 de lei la care se adaugă 2.200 de euro, totalul apropându-se de 3.500 de euro lunar.

La corpul ofiţerilor situaţia stă chiar mai bine. Astfel, un căpitan încasează lunar 7.238 de lei la care se adaugă 2.820 de euro. La cursul BNR din ziua de 10 septembrie, un căpitan încasează în fiercare lună peste 4.380 de euro.

În cazul unui maior, câştigurile lunare sunt de 8.774 de lei, plus aceeaşi sumă de 2.820 de euro rezultând un total de 4.715 euro.

În fine, un colonel va încasa lunar 13.857 de lei. La această sumă calculată la cursul Băncii Naţionale se adaugă diurna şi banii pentru legătura cu familia şi rezultă în final un total de peste 5.800 de euro.

Respectaţi de ofiţerii aliaţi din forţele speciale 

Militarii români din Forţele pentru Operaţii Speciale şi-au atras relativ repede respectul colegilor aliaţi după ce au executat misiuni extrem de periculoase împreună cu militari din unităţile similare americane.

FOTO US Army by Sgt. Connor Mendez

Forţele pentru Operaţii Speciale sunt forţe special instruite şi dotate pentru executarea misiunilor specifice de cercetare specială, acţiuni directe şi asistenţă militară în ţară şi în teatrele de operaţii militare, având componente din toate categoriile de forţe ale armatei. Brigada 6 operaţii speciale „Mihai Viteazul” reprezintă componenta terestră a Forţelor pentru Operaţii Speciale. Militarii de aici participă la misiuni în Afganistan începând cu anul 2006. Activitatea acestora a fost apreciată, la nivel naţional şi internaţional, cu peste 1.100 de medalii, ordine, decoraţii şi certificate de apreciere. Din păcate au fost şi pierderi. Pe timpul misiunilor din Afganistan, în cei 12 ani, au căzut la datorie cinci militari de elită din forţele pentru operaţii speciale, alţi 19 fiind răniţi.

Cu sediul la Târgul-Mureş, Brigada 6 operaţii speciale „Mihai Viteazul“ se  compune din Batalionul 610 de Operaţii Speciale „Vulturi“, Batalionul 620 de Operaţii Speciale „Băneasa-Otopeni“, Batalionul 630 de paraşutişti „Smaranda Brăescu“ şi Batalionul 640 Logistic. Unitatea s-a transformat radical după declaşarea bătăliei contra terorismului, mai exact după atacurile din 11 septembrie 2001.

Force Recon, cursul forţelor speciale ale armatei americane

Formarea Forţelor de Operaţii Speciale moderne din MApN a început în anul 2003 cu selecţia strictă a militarilor. Specialişti din trei ţări aliate, – Statele Unite, Regatul Unit şi Turcia – dar şi din Israel au pus umărul la acest program de selecţie. Batalionul a devenit operaţional la sfârşitul anului 2005, după ce membrii batalionului au beneficiat de cursuri în străinătate, cum ar fi cursul forţelor speciale ale armatei americane, cursul Force Recon (USMC). Forţele Speciale ale Armatei SUA, dar şi Forţele Speciale din Turcia au trimis, de asemenea, mai mulţi instructori care au lucrat în România în consilierea procesului de formare a militarilor români de elită.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €