Patriarhia va împrumuta aproximativ 200 mil. de euro pentru construirea Catedralei Neamului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PS Ciprian Câmpineanul a afirmat astăzi că Patriarhia va contracta un împrumut bancar de aproximativ 200 de milioane de euro pentru construcţia Catedralei Neamului, lucrările urmând a fi începute în 15 august.

"Pentru a elimina orice comentarii cu privire la perioada în care începe construcţia Catedralei Neamului, Patriarhia va începe construirea nu cu bani de la Guvern, pentru că nu a fost alocat anul acesta niciun leu, ci cu bani dintr-un credit", a afirmat preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, episcop vicar patriarhal,  într-o conferinţă de presă.

El a precizat că din cele 10 firme de proiectare înscrise în urmă cu trei luni, în 31 mai au fost depuse şapte proiecte, celelalte trei retrăgându-se din concursul organizat pentru viitoarea construcţie a Catedralei Neamului.

"După ce au predat machetele şi documentaţia, acestea fiind secretizate, urmează ca, în două săptămâni, patru subcomisii de control să evalueze din punct de vedere al arhitecturii, al rezistenţei, al instalaţiilor, dar şi economic cele şapte proiecte, urmând ca în 30 iunie să fie declarat câştigătorul", a declarat episcopul vicar patriarhal.

În ceea ce priveşte returnarea împrumutului, reprezentantul Patriarhiei a afirmat că acest lucru se va realiza din donaţiile venite de la credincioşi, şi nu de la bugetul de stat.

Potrivit lui PS Ciprian Câmpineanul, pe lângă cei 200 de milioane de euro pe care Patriarhia Română intenţionează să le contracteze de la o bancă pentru ridicarea construcţiei "la roşu", cel mai probabil pentru finalizarea acestui obiectiv ar fi necesari încă 200 de milioane de euro bani, care vor fi folosiţi pentru picturile din Catedrală.

Lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului ar urma să înceapă anul acesta, după 15 august, şi să se încheie în 2013. Viitoarea catedrală va avea 120 metri lungime, 70 metri lăţime şi 120 metri înalţime şi va fi construită astfel încât să reziste la cutremure de cel mult 8,5 grade pe scara Richter. Construcţia va cuprinde 15 birouri, iar la slujbe ar putea participa cinci mii de credincioşi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta