Paşapoartele, valabile 10 ani, începând de vineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valabilitatea paşapoartelor se dublează începând de vineri, de la cinci ani la zece ani, pentru persoanele care au peste 18 ani. Măsura vizează strict paşapoartele care vor fi eliberate începând de astăzi şi nu este valabilă şi pentru paşapoartele deja existente.

Cei care au 18 ani şi îşi depun de vineri actele pentru un paşaport vor avea documentul valabil timp de 10 ani, şi nu pe o perioadă de cinci ani, aşa cum era până în prezent.

Pentru copiii care nu au împlinit vârsta de 12 ani valabilitatea va fi de trei ani, iar pentru cei cu vârste între 12 şi 18 ani actul va expira abia după cinci ani de la data eliberării.

Totodată, noua lege aduce modificări şi în cazul paşaportului temporar. La solicitarea acestuia, cetăţeanul trebui să aibă motive serioase, dar şi actele necesare care demonstreză importanţa vizitei peste hotare. Acesta se va elibera în situaţii obiective în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară şi urgentă prezenţa persoanei pe teritoriul altui stat şi nu există timpul necesar pentru emiterea paşaportului simplu electronic.

Preţul unui paşaport temporar este de 96 de lei, iar al unuia electronic de 258 de lei.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online