Parchetul General a clasat ancheta în dosarul „Alegerilor din 2009”, caz deschis după „dezvăluirile” lui Dan Andronic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Andronic la DNA - 11 mai 2017 FOTO Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Procurorii SUPC au clasat dosarul privind „Alegerile din decembrie 2009”,  potrivit unui comunicat al Parchetului General. „S-a stabilit că nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/iniţiat de către persoanele nominalizate, acte/acţiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal”, arată anchetatorii.

„Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus clasarea cauzei menţionate anterior, întrucât - din coroborarea probelor administrate -  s-a stabilit că nu s-a decelat niciun element/indiciu de natură să conducă la presupunerea rezonabilă că s-ar fi încercat/iniţiat de către persoanele nominalizate, acte/acţiuni ce ar intersecta sfera ilicitului penal, respectiv ce ar contura textul incriminator al infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art.297 alin. 1  Cod penal cu aplic. art.5 Cod penal (art.248 rap. la art.2481 din vechiul Cod penal) şi al infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, prev. de art.391 alin.3 şi 4 din Codul penal  cu aplic. art.5 Cod penal (fost art.62 alin. 3 şi 4 din Legea nr.370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României)~, se arată în comunicatul Parchetului General.

Andronic: „Am încercat să fiu cât mai exact”

Dan Andronic a fost audiat pe 11 mai în acest dosar. El a declarat după ce a fost audiat la Parchetul instanţei supreme, că a dat o declaraţie de martor, în care a prezentat în detaliu ce a fost la întâlnirea din noaptea de după alegerile prezidenţiale din 2009 şi a enumerat între 9 şi 12 persoane care au fost acolo.

"Am încercat să fiu cât mai exact, cât mai precis, să dau cât mai multe detalii legate de împrejurări, persoane şi alte lucruri pe care le cunosc, legate de acea noapte. Am enumerat între 9 şi 12 persoane”, a spus Dan Andronic, la ieşirea de la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ).

Întrebat ce probe are pentru a dovedi faptele relatate la audiere, Dan Andronic a spus: "Rămâne să vedeţi care este concluzia procurorilor, nu vreau eu să fac anchetă în locul lor. (…) De unde să ştiu eu dacă există vreo poză sau înregistrare din seară respectivă? Nu ştiu şi, chiar dacă aş ştii, nu v-aş spune”.

Andronic a precizat că a venit ca martor la Parchetul instanţei supreme şi încearcă să rămână în această calitate.
"Aici nu am venit în calitate de jurnalist, am dat o declaraţie de martor şi nu vreau să fac niciun fel de comentariu, pentru că asta ar însemna să depăşesc statutul pe care îl am. (...) Eu nu am spus niciun moment că acolo a fost o operaţiune de fraudare a alegerilor. (...) Am răspuns la întrebări legate de tematica pe care o avea procurorul”, a mai spus Dan Andronic.

Martorii, audiaţi

Dosarul a fost deschis în urma informaţiilor făcute publice de Dan Andronic, care ridică suspiciuni că „în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi persoane, altele decât cele prevăzute de lege”, potrivit PICCJ.

De la deschiderea dosarului, procurorii Parchetului instanţei supreme au audiat, în calitate de martor, mai multe persoane, printre care fostul ministru al Afacerilor Interne Gabriel Oprea, fostul primar al Sectorului 2 Neculai Onţanu şi Anghel Iordănescu.

Ce scria Dan Andronic

Dan Andronic a scris că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea sunt două dintre personajele care au ajutat la victoria lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009. Andronic a arătat că l-a sunat atunci pe Gabriel Oprea, care i-a spus să vină la locuinţa acestuia, pentru că are nevoie de el, iar acolo i-a găsit pe George maior, Florian Coldea şi Laura Codruţa Kovesi.

“Am înţepenit. Acolo era Statul! În acel birou se găseau George Maior, directorul SRI, Florian Coldea, prim-adjunctul SRI, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general al României, Gabriel Oprea, fost ministru de Interne şi încă o persoană înaltă pe care nu o cunoşteam. Voturile din diaspora. Aici, Florian Coldea avea multe date şi cifre, dar şi George Maior primea informaţii. Cred că, atât cât am stat eu acolo, Kovesi a primit cel puţin două telefoane la care a răspuns: „Da, domnule Preşedinte”. După care ieşea din încăpere şi continua discuţia. În mod evident, Kovesi era o parte importantă a grupului, înţelegeam din modul în care punea întrebările referitoare la acţiunile ce se pot întreprinde. Au rămas în acea încăpere Laura Codruţa Kovesi, George Maior, Florian Coldea, Gabriel Oprea…Oamenii care au făcut posibilă victoria lui Traian Băsescu în 2009”, a scris Andronic.

Reacţia lui Gabriel Oprea

Gabriel Oprea spunea atunci că întâlnirea despre care a relatat jurnalistul Dan Andronic a fost doar o invitaţie la masă cu ocazia zilei de nume a lui Neculai Onţanu. Ulterior, Oprea a arătat că întâlnirea din 2009 nu a avut un caracter politic, ci a fost o “cină informală”.

”Nu i-am organizat ziua de sfânt a domnului Onţanu. A fost o cină, s-a servi masa, ne-am uitat la televizor. Normal i-am spus la mulţi ani şi domnului Onţanu. A fost o cină informală. (...) Nu a fost nimic politic, am servit masa şi ne-am uitat la televizor”, a spus Oprea. El a precizat că "a fost o simplă cină şi nimic mai mult", fără să comenteze dacă a participat şi Florian Coldea. Oprea a spus doar că l-a invitat pe Dan Andronic, pe Anghel Iordănescu şi pe Neculai Onţanu.

În replica, Dan Andronic a scris pe Facebook că nu a fost o masă, mai ales că nici nu îl cunoştea prea bine pe Onţanu şi că discuţiile au avut loc în birou.
"Laura Codruţa Kovesi a fost la Gabriel Oprea acasă în noaptea de 6-7 Decembrie 2009. Însoţită de adjunctul ei de la PG. Dacă Gabi Oprea spune că vrea să spună adevărul ar trebui să o facă. (...) În aceea casă nu am fost doar noi doi. Alături de Maior, Coldea, Dâncu au fost şi alte persoane", a arătat Andronic.
 
 

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online